Simona Halep fenomenală în faţa americancei Venus Williams! A câştigat al doilea meci al zilei la Montreal (WTA)

Lidera ierarhiei WTA nu i-a acordat nicio şansă jucătoarei americane, eliminând-o după doar 71 de minute de joc în două seturi identice cu scorul de 6-2, 6-2.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Getty Images)

Zi foarte grea pentru Simona Halep (26 de ani) la Montreal, Canada, unde are loc turneul WTA Premier 5 “Coupe Rogers présentée par Banque Naţionale”, competiţie dotată cu premii în valoare de 2,82 milioane dolari.

Campioana noastră a avut de disputat două meciuri în aceeaşi zi la o distanţă între ele de doar patru ore, ambele însă cu "happy end".

Astfel, constănţeanca a început ziua de joi cu sportiva din Rusia, Anastasia Pavliucenkova (27 ani, 28 WTA), meci întrerupt miercuri din cauza vremii nefavorabile. Lupta dintre cele două a fost grea, obositoare - de trei ore şi 7 minute de joc a avut nevoie Simona pentru a primi undă verde spre calificarea în turul trei, scor final 7-6 (9), 4-6, 7-5, acolo unde avea să o întâlnească pe Venus Williams - una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului şi care o eliminase de pe tabloul de simplu pe Sorana Cîrstea (scor 7-6 (4), 6-4).

Halep, campioana ediţiei din 2016 a competiţiei canadiene şi actuală principală favorită, a reuşit însă să arate din nou de ce ocupă de 40 de săptămâni fotoliul de lider WTA.

A trecut fără emoţii de puternica tenismană în două seturi identice - scor 6-2, 6-2, după o oră şi 11 minute de joc efectiv, un duel mult mai uşor faţă de cel anterior.

În continuare, sportiva de la malul Mării Negre va avea un meci poate şi mai dificil în compania franţuzoaicei Caroline Garcia (24 ani, 6 WTA) - cap de serie şase, care a dispus la rândul ei de o altă mare campioană - Maria Şarapova (31 ani, 22 WTA) din Rusia cu scorul de 6-3, 6-2.

"Mă aştept la un meci dificil, ca de obicei. Am jucat împreună de multe ori, aşa că ne cunoaştem destul de bine. Va fi o nouă zi şi un nou meci. Sper să fiu la 100% din punct de vedere fizic. Mă simt bine şi vreau să dau tot ceea am mai bun, să lupt până la capăt şi să cred în victorie", a mărturisit Halep despre meciul cu Garcia.

Deocamdată, Halep şi-a asigurat un cec în valoare de 60.210 dolari şi 190 de puncte WTA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport