Simona Halep o învinge pe Vaidisova şi se califică în turul 3 la Miami

Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (WILLIAM WEST / AFP / Getty Images)

Simona Halep (locul 3 WTA) o învinge pe Nicole Vaidisova, din Cehia, beneficiară a unui wild card în turneul de Premier Mandatory de la Miami, cu scorul 6-4, 2-6, 6-1 şi se califică în turul trei.

Românca câştigă primul set cu 6-4. Meciul este întrerupt din cauza ploii, iar în setul al doilea Simona Halep cedează şi Vaidisova câştigă cu 6-2. În setul al treilea românca revine din nou în formă şi o învinge pe cehoaică cu 6-1.

Tot pe terenul central va juca şi Monica Niculescu, însă la ora 02:00 noaptea (ora României) cu liderul mondial Serena Williams, principala favorită la Miami.

Maria Şarapova (locul 2 WTA) a fost învinsă de compatrioata sa Daria Gavrilova (locul 97 WTA), cu scorul de 6-7 (4), 3-6, într-un meci care a durat o oră şi 49 de minute.

După înfrângerea Şarapovei, Simona Halep ar putea urca pe locul 2 în clasamentul mondial în cazul în care va câştiga acest turneu de la Miami.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.