Simona Halep, vicecampioană la Cincinnati (video)

"E o înfrângere grea, după ce am avut o minge de meci, dar aşa e viaţa, aşa e tenisul uneori, trebuie să trec pete acest moment..dar victoria ei (a olandezei Kiki Bertens) este meritată, pentru că a jucat excelent." - Simona Halep.
Simona Halep şi olandeza  Kiki Bertens la Cincinnati.
Simona Halep şi olandeza Kiki Bertens la Cincinnati. (Getty Images)

Simona Halep (26 de ani) a avut o adversară dificilă în ultimul act al turneului WTA Premier 5 “Western & Southern Open“ de la Cincinnati (Ohio), în persoana olandezei Kiki Bertens (26 ani, 17 WTA) - care a reuşit după o luptă intensă cu numărul unu mondial, să-şi adjudece mult doritul trofeu al competiţiei din Statele Unite.

Principala favorită a fost solicitată la maxim la acest turneu, fiind nevoită în două rânduri să dispute câte două meciuri într-o singură zi (la distanţă de doar câteva ore între ele), poate şi de aici scăparea la limită a unui nou titlu cucerit, românca cedând pe final după ce a ratat o minge de meci. Partida a durat două ore şi 5 minute - scor final 2-6, 7-6 (6), 6-2.

''Poate voi câştiga şi eu în cele din urmă turneul, deoarece îmi place să joc aici. Am fost un pic obosită, dar a fost o plăcere să vin şi să joc săptămâna aceasta aici'', a declarat campioana noastră în interviul acordat la sfârşitul duelului.

Reprezentanta noastră a evoluat excelent în primul set, un joc perfect - nici o şansă pentru oponenta sa care nu a reuşit să se ridice la nivelul tehnic cerut pentru a aduce măcar un minim de rezistenţă. Simona a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, încheind apoi cu scorul de 6-2 după un nou break reuşit pe final.

Actul secund a fost mult mai intens, foarte disputat, Bertens reuşind să-şi facă planul de joc după ce lideră ierarhiei WTA a scăzut uşor nivelul. Constănţeanca a revenit în joc în urma unei discuţii cu antrenorul Darren Cahill, după ce în prealabil fusese condusă cu 1-0 şi 4-1. A egalat la 4-4 şi a dus setul în tiebreak. Şi aici lupta a fost strânsă, la 6-5 Simona ratând o minge de set. Bertens a revenit însă cu trei puncte consecutive câştigate, scor 8-6, ducând astfel duelul în decisiv.

Aici Bertens a fost mai puternică, românca cedând teren în dauna sfaturilor primite de la Cahill. Scor final 2-6, 7-6 (6), 6-2.

Halep a avut în acest meci 2 aşi, 3 duble greşeli, 23 de winners şi 24 de erori neforţate, în timp ce Bertens a numărat 6 aşi, o dublă greşeală, 34 de mingi direct câştigătoarea, respectiv 41 de erori neprovocate.

Sportiva de la malul Mării Negre s-a ales cu un cec de 262.364 dolari şi 585 puncte WTA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport