Siria: Obama amână lovitura militară, dând o şansă diplomaţiei

Preşedintele american Barack Obama.
Preşedintele american Barack Obama. (BRENDAN SMIALOWSKI / AFP / Getty Images)
Preşedintele american Barack Obama a anunţat marţi la Casa Albă că vrea să dea o şansă diplomaţiei în Siria, în momentul când Damascul asigură că este gata să renunţe la arsenalul său chimic, notează Associated Press, AFP şi Reuters.

După un interval de 48 de ore de activitate diplomatică intensă, ce a îndepărtat perspectiva loviturilor militare asupra ţării devastate de războiul civil, preşedintele american a considerat că propunerea Rusiei de a plasa armele chimice siriene sub control internaţional este un semn 'încurajator'.

"Această iniţiativă poate permite să se pună capăt ameninţării armelor chimice fără recurgere la forţă, mai ales că Rusia este unul dintre cei mai puternici aliaţi ai lui Assad" a menţionat Barack Obama, recunoscând în acelaşi timp că este totuşi "prea devreme" să se spună dacă acest plan va reuşi.

Cu toate că a cerut Congresului să nu voteze imediat o eventuală recurgere la forţă, preşedintele Statelor Unite a reamintit că opţiunea militară rămâne valabilă.

Barack Obama a denunţat atacul chimic 'dezgustător' comis de regimul Assad, care s-a soldat cu peste 1.400 de morţi, potrivit informaţiilor serviciilor secrete americane, arătând că 'bărbaţi, femei şi copii gazaţi' se pot vedea în înregistrările video făcute după atac.

Obama, care l-a trimis pe secretarul de stat John Kerry joi la Geneva pentru discuţii cu omologul său rus Serghei Lavrov, este hotărât să menţină 'presiunea' asupra regimului sirian. Nave de război americane echipate cu rachete de croazieră au fost desfăşurate în ultimele săptămâni în estul Mediteranei, aminteşte AFP.

'Am dat ordin armatei noastre să-şi păstreze poziţiile actuale, pentru a menţine presiunea asupra lui Assad şi a fi gata de a reacţiona dacă diplomaţia eşuează', a avertizat el.

'Chiar şi un atac limitat i-ar transmite un mesaj lui Assad (de o magnitudine) pe care nicio altă ţară nu-l poate trimite', a asigurat Obama. El şi-a reînnoit de asemenea angajamentul de a nu desfăşura trupe la sol şi a respins comparaţia cu Irakul din 2003.

'Nu cred că ar trebui să răsturnăm un nou dictator prin forţă', a declarat preşedintele, care s-a exprimat în East Room, sala de ceremonie a Casei Albe, exact locul de unde a anunţat compatrioţilor săi moartea lui Osama Bin Laden într-un raid de comandouri americane în mai 2011.

Obama a mai precizat că a rezistat mult timp apelurilor pentru o acţiune militară în Siria întrucât nu credea că forţa ar putea rezolva războiul civil sirian. Dar, a insistat el, s-a răzgândit după ce guvernul Siriei şi-a gazat cetăţenii.

'Idealurile şi principiile noastre, precum şi securitatea noastră naţională sunt în joc în Siria, împreună cu leadership-ul nostru pentru o lume în care căutăm să ne asigurăm că cele mai rele arme nu vor fi utilizate', a susţinut el.

Discursul lui Obama a fost văzut ca unul critic pentru preşedinţia sa şi a fost conceput ca punctul culminant al unei campanii a administraţiei de a convinge Congresul să aprobe o acţiune militară în Siria. Sondajele au arătat că americanii, sătui de un alt conflict în Orientul Mijlociu, se opun acţiunii militare iar Obama, lipsit de sprijin de la liberali şi conservatori deopotrivă, era în pericol să piardă votul Congresului, mai notează AP.

Cei doi senatori republicani John mccain şi Lindsey Graham, susţinători fervenţi ai loviturilor, au declarat în Congres că regretă că Obama "nu a prezentat un plan mai clar pentru a testa seriozitatea propunerii ruse şi siriene vizând transferul de arme chimice al regimului Assad sub control internaţional".