Soarta deţinuţilor, prioritate pentru PSD. Nicolicea, noi reduceri de pedepse scoase din joben

Uns şef peste Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea se remarcă din nou printr-o propunere care vine în sprijinul celor aflaţi în spatele gratiilor.
Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea (Florin Chirila/Epoch Times)

Pe masa Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor se află un proiect de lege înaintat de Guvern care prevede o reducere de pedeapsă de 3 zile la 30 de zile de detenţie în condiţii considerate inumane. Nemulţumit de propunere, pesedistul Eugen Nicolicea propune o reducere dublă - de 6 zile.

Cum a ajuns la cifra asta? "A fost rezultanta unui calcul pentru ca la o zecime scădere de pedeapsă, cum era până acum, te duce tot în faza de eliberare condiţionată la două treimi, şi acolo din una sau două amânări se elimină tot câştigul pe care l-ai avut că ai stat în condiţii inumane", a explicat Nicolicea, potrivit Mediafax.

Fără o astfel de reducere de pedeapsă legea ar deveni, în opinia pesedistului, lipsită de eficienţă.

"Şi am spus că legea devine atunci practic fără efect şi e mai bine să nu mai faci o astfel de lege. Pe de altă parte, mi s-a părut cam mare şi propunerea făcută de domnul Marton Arpad de 9 zile, adică o treime reducere pentru condiţii inumane şi eu am făcut o sugestie şi anume că poate să devină efectivă (legea - n.r.) în jur de 5-6 zile acordate pentru condiţii inumane. Rămâne să stabilească comisia şi plenul", a precizat Nicolicea.

Şeful Comisiei Juridice a explicat că momentan e vorba doar de o propunere, discuţia urmând să fie reluată lunea viitoare.

"Nu am făcut amendament, discuţia se va relua luni. Am spus colegilor din comisie să se consulte cu grupul din care fac parte şi luni să vină să spună punctul de vedere. Luni se va tranşa prin vot", a adăugat Nicolicea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne