Socialiştii europeni, somaţi să se delimiteze de PSD: Este unul dintre principalii adversari în lupta cu pandemia

Gabriela Firea si Marcel Ciolacu
Gabriela Firea si Marcel Ciolacu (Epoch Times România)

PSD este unul dintre principalii adversari ai românilor în lupta cu pandemia de COVID-19, acuză europarlamentarul Siegfried Mureşan după ce social-democraţii au încercat, marţi, să acrediteze ideea că procentul românilor infectaţi este mult mai mic decât cel pe care îl comunică Guvernul.

Potrivit liberalului, prin negarea pericolului pandemiei, PSD pune în pericol sănătatea europenilor. În consecinţă, Mureşan le cere socialiştilor europeni să se delimiteze de partidul lui Ciolacu şi să condamne manipularea promovată de aceştia.

"PSD neagă pericolul pandemiei de COVID-19, iar prin aceste manipulări pune în pericol sănătatea oamenilor. Cer Socialiştilor Europeni, familia politică europeană din care face parte PSD, să se delimiteze şi să condamne aceste manipulări.

Toată lumea civilizată şi toate democraţiile europene se luptă cot la cot pentru a combate pandemia de COVID-19.

- PSD, în schimb, se comportă ca o trompetă a propagandei ruse şi minimizează pericolul virusului, în încercarea de a mai câştiga puţin capital politic.

- Numai în ţările nedemocratice vedem politicieni care neagă pericolul virusului fiindcă nu sunt capabili să-l combată.

- Numai liderii nedemocratici pun în pericol sănătatea şi siguranţa oamenilor doar pentru a rămâne la putere.

-Am văzut acest comportament la PSD în mai multe rânduri şi cel mai bine am văzut acest lucru la protestele paşnice în 10 august 2018. Îl vedem din nou acum când dezinformează românii diminuând pericolul virusului.

Este clar că vom putea trata această boală doar atât timp cât numărul de cazuri este ţinut în frâu, aşa cum s-a întâmplat în România. În momentul în care numărul de cazuri explodează, aşa cum s-a întâmplat în multe alte ţări, nu vor mai putea fi trataţi toţi bolnavii, iar pierderile de vieţi se vor multiplica.

- Negând evidenţa şi dezinformând oamenii, PSD arată că este unul dintre principalii adversari ai românilor în lupta cu pandemia de COVID-19.

Partidul Socialiştilor Europeni, familia politică europeană din care face parte PSD, trebuie să se delimiteze şi să condamne aceste manipulări care pun în pericol viaţa oamenilor. Comportamentul PSD este în total dezacord cu principiile şi valorile pe care trebuie să le respecte un partid politic ce se pretinde european.", transmite Mureşan.

Reamintim că în vreme ce medicii se plâng că secţiile de terapie intensivă se umplu, că virusul poate avea efecte grave etc., PSD a invocat astăzi testarea organizată de Gabriela Firea pentru a acuza Guvernul că de fapt mistifică realitatea în legătură cu numărul de cazuri. Acesta chiar dacă testarea Gabrielei Firea a fost făcută pe oameni sănătoşi, la întâmplare, fără să putem vorbi de un eşantion reprezentativ, în timp ce testele prezentate de autorităţi sunt făcute persoanelor care au simptome.

"Sub 0,1% din populaţie a fost expusă infectării cu COVID-19. Asta e realitatea pe care Guvernul vrea s-o ascundă prin blocarea testării în Bucureşti!

Doar 4 din 4.600 de teste PCR şi doar 2 din cele 500 de teste de anti-corpi au fost pozitive, în cele două studii demarate de Primăria Capitalei. De ce nu vrea Guvernul să ştim această realitate?

Pentru că ar fi greu să explice prăbuşirea economiei naţionale şi cei peste 400.000 de oameni care şi-au pierdut locurile de muncă în urma restricţiilor.

Ar fi greu să explice măştile de proastă calitate, cumpărate pe şpagă de UNIFARM, în urma obligativităţii impuse de Guvern.

Iar dacă românii ar afla realitatea, n-ar mai putea să amâne alegerile aşa cum şi-au propus, prin prelungirea la nesfârşit a stării de alertă!", a transmis astăzi PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne