Mobilizare în societatea civilă pentru ca Tudorel Toader să fie dat afară din Comisia de la Veneţia

Tudorel Toader
Tudorel Toader (Epoch Times România)

Grupul civic Reset Iaşi i-a adresat o petiţie premierului Orban, cerându-i acestuia să transmită Comisiei de la Veneţia un memorandum de retragere a încrederii statului în dl Tudorel Toader, cu solicitarea de înlocuire a fostului ministru în reputatul for internaţional.

Reprezentanţii RESET Iaşi reamintesc, în petiţia lor, că în februarie 2019 au adresat o scrisoare Comisiei, în care au descris acţiunile nocive pentru justiţie ale fostului ministru iar Comisia de la Veneţia s-a pronunţat în termeni defavorabili lui Tudorel Toader, afirmând că aceasta 'riscă să constituie un obstacol în calea luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate'.

Redăm integral petiţia adresată de RESET Iaşi ministrului Justiţiei:

"Grupul civic Reset Iaşi vă adresează o petiţie în temeiul Ordonanţei nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată prin Legea 233/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Prin prezenta, dorim să vă aducem la cunoştinţă următoarele:

În urma analizei mandatului dlui Tudorel Toader (23 februarie 2017 – 24 aprilie 2019) şi a modificărilor pe care acesta le-a operat la legile Justiţiei, inclusiv înfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SSIIJ), am constatat că activitatea dlui Tudorel Toader din funcţia de ministru al Justiţiei a fost în totală contradicţie cu principiile, valorile, Statutul şi chiar recomandările exprese ale Comisiei de la Veneţia, organism constituit în cadrul Consiliului Europei. De asemenea, ştim cu toţii faptul că dl Toader a fost şi este în continuare membru în cadrul acestei Comisii, desemnat de statul membru, adică Guvernul României.

Având în vedere activitatea domniei sale în raport cu recomandările Comisiei de la Veneţia, am adresat acestei Comisii, în data de 22 februarie 2019, o scrisoare în care am descris măsurile luate de dl ministru, insistând asupra ordonanţei de înfiinţare a Secţiei Speciale, menţionată anterior, instituţie asupra căreia Comisia de la Veneţia s-a pronunţat în termeni defavorabili, afirmând că aceasta riscă să constituie un obstacol în calea luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate.

Prin scrisoarea adresată Comisiei de la Veneţia, am întrebat, printre altele, ce măsuri poate lua Comisia de la Veneţia în cazul în care unul dintre membrii săi acţionează contrar Statutului, dacă îl mai consideră calificat în sensul articolului 2(3) din Statut şi în ce condiţii un membru al Comisiei de la Veneţia care acţionează contrar Statutului şi principiilor sale poate fi exclus/revocat din cadrul Comisiei.

Comisia de la Veneţia ne-a răspuns în data de 28 Februarie 2019 şi ne-a informat că:

În baza Statutului Comisiei de la Veneţia, numirea membrilor este la latitudinea statelor membre. Este sarcina statului membru să se asigure că un membru individual îndeplineşte criteriile definite în Statutul Comisiei. Este adevărat că unele numiri recente ale unor membri în cadrul Comisiei ridică anumite probleme. Cu toate acestea, nu există nicio procedură în virtutea căreia Comisia să poată excludă sau să suspende un membru, însă, potrivit Regulamentului de procedură, un membru nu poate vota pe o speţă care vizează ţara care l-a desemnat.”

Având în vedere angajamentele asumate de Guvernul pe care îl conduceţi, inclusiv repararea modificărilor toxice operate în justiţie de către guvernul anterior, repunerea României pe direcţia respectării recomandărilor partenerilor noştri (Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia, GRECO etc.), vă solicităm să transmiteţi un memorandum de retragere a încrederii statului în dl Tudorel Toader, cu solicitarea de înlocuire a fostului ministru în Comisia de la Veneţia.

Considerăm că acest lucru se poate face în luna decembrie 2019, când are loc una dintre cele patru reuniuni anuale ale Comisiei de la Veneţia.

În lumina celor de mai sus, grupul Reset, o organizaţie activă în cadrul societăţii civile şi cu o preocupare constantă pentru îmbunătăţirea legislaţiei şi a politicilor publice prin dialog cu clasa politică, precum şi încurajarea dialogului dintre autorităţi şi cetăţeni, vă rugăm să utilizaţi toate instrumentele de care dispuneţi pentru a da curs demersului nostru.

În continuarea petiţiei noastre vă anexăm scrisoarea noastră şi răspunsul Comisiei de la Veneţia.

Vă solicităm ca, în termenul legal, să ne comunicaţi modul de soluţionare al petiţiei şi măsurile dispuse".

foto
foto (RESET Iasi)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne