Sorin Stati: Întreaga secţie de contracarare a contrabandei din cadrul INI, implicată în organizarea contrabandei

Fostul director MoldATSA a menţionat că era la curent de existenţa anumitor scheme de contrabandă, dar nu şi-a imaginat vreodată că situaţia este atât de gravă.
Mărfuri confiscate la Vama Republicii Moldova
Mărfuri confiscate la Vama Republicii Moldova (gov.md)

După primele dezvăluiri privind contrabanda cu ţigări, alcool etilic, chihlimbar şi anabolizante, făcute publice cu o săptămână în urmă de către fostul director al companiei de stat MoldATSA, Sorin Stati, acesta a depus mărturie la Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie (SPIA) chiar în următoarea zi.

În contextul în care foarte multă lume se întreabă de ce Sorin Stati a tăcut până acum şi de ce a ieşit anume acum cu aceste declaraţii şi cine îi ţine spatele, Stati a precizat că până nu demult nu a avut nicio interacţiune cu domeniul serviciilor vamale, punctând că a activat mereu la MoldATSA, companie care deserveşte traficul aerian.

Mai mult decât atât, Stati a mai specificat că nu-i ţine nimeni spatele, iar informaţia pe care o deţine a decis s-o facă publică deoarece a obosit de starea de nervozitate în care trăieşte de ceva vreme şi din dorinţa de schimbare.

„Eu cunoşteam că se întâmplă anumite scheme de contrabandă, dar nu credeam şi niciodată nu mi-am închipuit că situaţia este atât de gravă”, a menţionat Stati, adăugând că totul a început după o anumită interacţiune negativă cu mai multe persoane din conducerea Ministerului Afacerilor Interne.

„Acolo a fost implicat şi Vitalie Vrabie, fostul şef al Vamei. Ulterior, Vrabie s-a adresat lu Jizdan, Jizdan lui Cavcaliuc, Cavcaliuc lui Echim, şeful Inspectoratului Naţional de Investigaţie, care a ieşit la pensie după ce Guvernul Filip a demisionat. Ei aveau planificată reţinerea mea. Eu am avut noroc că nu am fost reţinut. Asta s-a întâmplat în luna mai curent”, a declarat Sorin Stati în cadrul emisiunii „Politică” de la TV8.

Stati a mai specificat că în toată această perioadă a interacţionat cu mai multe persoane din cadrul Ministerului de Interne, astfel „băieţii din cadrul MAI mi-au povestit despre cazurile de contrabandă, precum şi despre toate schemele de contrabandă, mi-au zis că toate guvernările au fost implicate în aceste scheme. Probe există şi eu le-am văzut”.

„Vă aduc la cunoştinţă că am făcut o constatare că situaţia cu privire la contrabandă este cu mult mai gravă decât m-am expus data trecută. Eu am ajuns la concluzia că schema de contrabandă era centralizat controlată din oficiul Partidului Democrat. Anumite persoane din cadrul PD, în afară de funcţiile administrative, deţineau şi funcţii legate de dirijarea diferitor scheme de contrabandă”, a adăugat Stati.

Conştient de declaraţiile făcute, şi de faptul că aceste dezvăluiri ar putea fi urmate de dosare în judecată, Stati a ţinut să precizeze că „există probe, şi eu sunt gata să prezint aceste probe unui procuror general independent care va face o anchetă corectă finalizată cu tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate”.

Câteva fragmente din nota informativă a mai multor angajaţi ai Ministerului de Interne, care au refuzat să-şi dezvăluie identitatea:

„Intrarea în Republica Moldova a mărfurilor de larg consum, în special de la „km 7”, din Odesa, marfa se introduce prin segmentul transnistrean şi prin cel ucrainean, direct, dar există o înţelegere cu poliţia de frontieră a Moldovei. În absolut toate cazurile de contrabandă la curent sunt două servicii, cel vamal şi poliţia de frontieră.

La vamă totul se coordonează cu directorul adjunct şi şeful securităţii interne, Grigore Iunţov, care personal a fost numit în această funcţie de liderul Partidului Democrat. Iunţov la rândul lui se subordonează curatorului pe domeniul contrabadei din oficiul PDM, Iurie Cecan, fost coleg de facultate şi persoana de încredere a lui Plahotniuc.

Pe segmentul MAI, responsabil de buna organizare a lucrurilor în ceea ce ţine de introducerea mărfii ce intră în ţară prin contrabandă este Gheorghe Cavcaliuc.

Nemijlocit se ocupă de toate Ciubaciuc Maxim, finul lui Gheorghe Cavcaliuc, care activează în cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii (INI) în direcţia poliţiei economice, fiind şeful secţiei contracarare contrabandă.

Toată contrabanda este monopolizată de către Cavcaliuc, prin intermediul finului său Maxim Ciubaciuc. Personal Ciubaciuc organizează toate rutele de intrare în ţară, el coordonează şi cu activitatea echipajelor de patrulare implicate în itinerar ca nu cumva să întreprindă careva acţiuni neplanificate.

Cine nu doreşte să plătească şi să activeze sub paravan sunt persecutaţi cu dosare penale fiind susţinuţi de către procurorii PCCOCS, până la scandalul care a avut loc între Cavcaliuc şi Chitoroagă. În ultima perioadă de timp erau susţinuţi de către procurorii municipali.

Practic întreaga secţie de contracarare a contrabandei din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii se ocupa de însăşi organizarea contrabandei.

Puţinele cauze penale aflate în gestiune sunt intentate pe toţi cei care nu au dorit să achite taxe impuse de angajaţii poliţiei”.

În concluzie, Sorin Stati şi-a exprimat speranţa că toate rămăşiţele acestei structuri formate de către fostele guvernări vor fi neutralizate şi distruse de către actuala guvernare, altfel cetăţenii vor fi dezamăgiţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe