Spania şi Franţa ucid speranţele Scoţiei de a rămâne în Uniunea Europeană

După Brexit, premierul scoţian a anunţat că doreşte ca ţara să rămână în UE, însă aceste planuri ar putea fi zădărnicite pe moment de refuzurile aparente ale Spaniei şi Franţei de a susţine negocieri separate cu Scoţia în această privinţă.
Nicola Sturgeon - fostul premier al Scoţiei
Nicola Sturgeon - fostul premier al Scoţiei (Captură Foto)

Lidera Partidului Naţional Scoţian (SNP) a călătorit miercuri la Bruxelles cu speranţa de a discuta cu liderii europeni pe tema păstrării de către Scoţia a statutului de membru UE, sfidând votul privind Brexitul.

Dar atât Franţa cât şi Spania i-au zădărnicit planurile de a negocia o cale prin care Scoţia să rămână în blocul european.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat că guvernul premierului scoţian Nicola Sturgeon nu este autorizat să facă troc cu alte state membre UE.

După summitul din Bruxelles la care au participat 27 de lideri UE, Rajoy a declarat la o conferinţă de presă: “Vreau să fiu foarte clar, Scoţia nu are competenţa de a negocia cu Uniunea Europeană”.

“Spania se opune oricăror negocieri cu altcineva decât cu guvernul Marii Britanii”.

El a adăugat: “Mă opun acestui lucru, tratatele se opun acestui lucru şi cred că toată lumea se opune acestui lucru. Dacă Marea Britanie va pleca... şi Scoţia pleacă”.

Preşedintele francez Francois Hollande l-a susţinut pe premierul spaniol, insistând că discuţiile pentru ieşirea britanicilor se vor desfăşura doar cu guvernul britanic şi nu cu administraţia Holyrood.

El a declarat: “Negocierile vor avea loc cu Marea Britanie, şi nu cu o parte a Marii Britanii”.

Premierul scoţian Sturgeon a folosit rezultatul votului pro-Brexit de săptămâna trecută pentru a susţine un al doilea vot pentru independenţa Scoţiei.

În Marea Britanie, aproximativ 52% dintre alegători au optat pentru ieşirea ţării din UE (Brexit), dar în Scoţia numai 38% dintre alegători au dorit să părăsească UE, pe când 62% au votat împotriva acestei mişcări.

Sturgeon a declarat că este “clar” faptul că Scoţia a votat pentru a rămâne în Uniunea Europeană.

În ciuda întâlnirii cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz şi cu parlamentari europeni importanţi, premierul scoţian a fost evitat în mod deschis de către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Juncker a declarat la o conferinţă de presă: “Scoţia şi-a câştigat dreptul de a fi auzită în Bruxelles, aşadar eu voi asculta cu atenţie ceea ce are de spus primul ministru [scoţian]”.

Dar în condiţiile în care Spania şi Franţa au semnalat că vor bloca discuţiile separate cu Scoţia, Sturgeon va fi probabil nevoită să câştige referendumul pentru independenţă pentru a mai putea spera ca ţara să rămână membră a UE.

Se estimează că Sturgeon a discutat la Bruxelles despre existenţa vreunei modalităţi legale prin care o Scoţie separată de britanici ar putea oarecum să rămână în UE după ce Marea Britanie îşi va finaliza ieşirea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe