Statele Unite au bombardat un depozit de grâne din Siria, ucigând civili

Siria: Alep sub atac (arhivă)
Siria: Alep sub atac (arhivă) (MOHAMMED AL-KHATIEB / AFP / Getty Images)

Bombardamentele lansate de coaliţia Statelor Unite au lovit, duminică noapte, o zonă cu depozite de grâne, provocând mai multe decese în rândul civililor.

Au fost lovite şi alte ţinte de pe teritoriul controlat de Statul Islamic (SI) în nord şi estul Siriei, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, care monitorizează războiul din Siria.

Avioanele ar fi putut confunda morile şi depozitele de grâne din nordul oraşului sirian Manbij cu o bază a Statului Islamic, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, care are sediul în Londra.

Statele Unite şi aliaţii arabi au ţintit Statul Islamic şi alţi militanţi din Siria începând de săptămâna trecută. Poziţiile SI din Irak sunt sub atacurile forţelor aeriene americane încă de luna trecută. Atacurile au ca obiectiv distrugerea bazelor, a forţelor şi a liniilor de aprovizionare a grupării ultra-violente, care a capturat teritorii semnificative în ambele state.

Atacurile din Manbij păreau să fi ucis numai civili, nu şi militanţi, a declarat Rami Abdulrahman, directorul Observatorului care colectează informaţiile cu ajutorul surselor din Siria.

”Existau muncitori la depozite. Aceştia furnizau mâncare oamenilor”, a declarat acesta. Abdulrahman nu a putut oferi un bilanţ exact al deceselor iar informaţia nu s-a putut verifica imediat.

Manbij este localizat între Alep în vest şi oraşul Kobani de la graniţa nordică cu Turcia, teritoriu pe care Statul Islamic încearcă să-l captureze de la forţele kurde, determinând zeci de mii de kurzi sirieni să fugă peste graniţă.

Forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad s-au confruntat cu militanţii islamici din jurul oraşului Alep, care este deţinut de mai multe grupuri participante în războiul din Siria.

În estul Siriei, forţele conduse de SUA au bombardat o centrală de gaze controlată de Statul Islamic localizată la marginea oraşului al-Zor, rănind câţiva militanţi ai SI, a comunicat Observatorul.

Statele Unite au anunţat că vrea să lovească rafinăriile capturate de Statul Islamic, încercând să reducă sursele de profit ale grupului.

Atacurile aeriene au lovit centrala gaziferă Kuniko, care alimentează principala uzină de electric din Homs şi oferă electricitate mai multor provincii siriene cât şi unor câmpuri cu sonde care extrag ţiţei, a adăugat Observatorul.

Avioanele alianţei conduse de Statele Unite au mai bombardat zone din oraşul Hasak, în nord estul ţării, cât şi marginile oraşului Raqqa din nord, care este o fortăreaţă a Statului Islamic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe