Statutul legal de ”persoană electronică” îşi face apariţia În UE

Roboţi contra oameni, un subiect foarte la modă în cărţile scifi de acum câteva zeci de ani, revine în forţă odată ce tot mai multe industrii urmăresc înlocuirea angajaţilor cu roboţi, care pot munci în continuu şi a căror muncă nu este taxată de către stat.
Cap de robot.
Cap de robot. (NIGEL TREBLIN / AFP / Getty Images)

Armata europeană compusă din roboţi care lucrează în industrie, aflată în plină creştere, ar putea fi în curând clasificată ca fiind compusă din ”persoane electronice”, iar proprietarii ar putea plăti taxe de securitate socială pentru aceste entităţi, dacă Uniunea Europeană adoptă un plan aflat în faza de proiect, prin care să se abordeze "realităţile" unei noi revoluţii industriale.

Roboţii sunt utilizaţi în număr tot mai mare în fabrici. Ei preiau de asemenea sarcini precum îngrijirea personalului sau chiar chirurgie, creând astfel temeri referitoare la şomaj, inegalitate materială şi înstrăinare.

Capacităţile lor în creştere, omniprezenţa şi autonomia lor solicită o regândire generală, de la taxare la responsabilitatea juridică, sugerează un proiect al Parlamentului European din data de 31 mai.

Unii roboţi îmbracă chiar formă umană. În martie, vizitatorii celui mai mare show-room de turism au fost întâmpinaţi de un robot dezvoltat de Toshiba şi au fost ajutaţi de un altul fabricat de Aldebaran Robotics din Franţa.

VDMA din Germania, care reprezintă companii precum gigantul în automatizări Siemens şi fabricantul de roboţi Kuka susţine că propunerile sunt prea complicate şi pripite.

Robotica germană şi cifra de afaceri rezultată din automatizări a crescut anul trecut cu 7%, ajungând la 12,2 miliarde de EURO (13,8 miliarde USD) şi ţara doreşte să îşi menţină avantajul în cele mai recente tehnologii industriale. Kuka este ţinta unei oferte de preluare de către Midea din China.

Proiectul de propunere a invitat Comisia Europeană să ia în considerare faptul ”că cei mai sofisticaţi roboţi autonomi ar putea fi consideraţi ca având statutul de persoană electronică cu drepturi şi obligaţii specifice.”

De asemenea s-a sugerat crearea unui registru pentru roboţii autonomi inteligenţi, care ar putea îndruma fiecare robot înregistrat către fonduri înfiinţate pentru acoperirea obligaţiilor sale legale.

Patrick Schwarzkopf, director de management la Departamentul de robotică şi automatizări al VDMA spunea: ”Asta ar putea crea un cadru legal pentru persoane electronice – lucru care s-ar putea întâmpla în următorii 50 de ani, dar nu în 10”

Credem că ar fi ceva foarte birocratic şi ar frâna dezvoltarea roboticii”, a declarat Schwarzkopf reporterilor la Târgul de Robotizare Automatică din München, deşi recunoştea că un cadru legal pentru maşinile care se conduc singure ar fi necesar în curând.

Raportul a mai adăugat că robotica şi inteligenţa artificială ar mai putea avea drept rezultat ca o bună parte din munca desfăşurată la ora actuală de oameni să fie preluată de roboţi, crescând astfel îngrijorările referitoare la viitorul angajărilor şi viabilitatea sistemelor sociale de securitate. sau a fondurilor de pensii.

Proiectul de propunere, întocmit de Comisia Parlamentului European cu privire la problemele juridice, stipulează de asemenea faptul că, în scopuri fiscale, organizaţiile ar trebui să-şi declare economiile pe care le-au făcut din taxele la asigurările sociale după ce au folosit roboţi în locul oamenilor.

Schwarzkopf a încercat să arate că nu există nicio corelaţie demonstrată între creşterea densităţii roboţilor şi şomaj, folosind o statistică rudimentară - numărul de angajaţi din industria de automobile din Germania a crescut cu 13% între 2010 şi 2015, în timp ce numărul de roboţi industriali a crescut cu 17% în aceeaşi perioadă.

Chiar dacă moţiunea nu a primit suficient sprijin pentru a trece, aceasta ar reprezenta o rezoluţie fără caracter obligatoriu, deoarece Parlamentul nu are autoritatea de a propune legislaţie.