Sticlă rezistentă ca oţelul? Acum este posibil


Sticla ultra-rezistentă este creată în aer
Sticla ultra-rezistentă este creată în aer (Captură web)

Crăparea şi zgârierea ecranelor dispozitivelor noastre mobile, atunci când primesc lovituri, sunt fenomene foarte frecvente în viaţa noastră de zi cu zi. Dar acum, un material nou, dezvoltat de o echipă de cercetători japonezi, poate schimba această situaţie.

Activitatea comună a cercetătorilor de la Universitatea din Tokyo şi Japan Synchrotron Radiation Research Institute (JASRY) a avut ca rezultat crearea unui material care, prin natura sa, s-a dovedit a fi mai puternic decât multe metale. De fapt, aplicaţiile acestui nou material ultra-rezistent sunt nelimitate: ferestrele locuinţelor, ecrane pentru dispozitive electronice etc.

Noul material

Inspirată să descopere un mod de a face mai rezistentă sticla tradiţională, această echipă de cercetători a dezvoltat o sticlă dură şi complet transparentă, care ar putea revoluţiona industrii diverse, cum ar fi construcţiile, industria auto şi industria electronică.

Parametrul modulului Young care indică nivelul de rigiditate şi măsoară elasticitatea materialelor, a demonstrat că acest nou material este mai rezistent decât unele metale şi aproape la fel de rezistent ca oţelul.

Deşi iniţial a fost considerat un material ideal pentru vase sau ferestre, posibilităţile de utilizare sunt nelimitate şi variate.

Unul dintre marile avantaje ale acestui tip de sticlă este că, în ciuda rezistenţei şi elasticităţii sale, este foarte subţire, iar acest lucru îl face ideal pentru dispozitivele electronice de mici dimensiuni pe care le transportăm în buzunar.

Cercetătorii şi-au exprimat speranţa ca această nouă tehnică să poată fi comercializată în termen de cinci ani, ţinând cont de faptul că în prezent se află în curs de testare.

Sticla ultra-rezistentă este creată în aer

Acest nou material este rezultatul amestecului de dioxid de siliciu cu oxid de aluminiu, cunoscut, de asemenea, sub numele de alumină. O combinaţie ce a necesitat ani de cercetare şi dezvoltare şi care a avut o problemă majoră: solidificarea rapidă a componentelor în contact cu orice recipient.

Marea realizare a acestei echipe de cercetători a fost aceea de a elabora o metodă de a amesteca aceste ingrediente fără a utiliza un recipient, combinând substanţele chimice în aer.

Pentru a face acest lucru, au folosit tehnica de levitaţie aerodinamică. Materialele sunt împinse de jos cu oxigen şi, cu ajutorul unui laser, acestea se topesc realizând amestecul adecvat pentru a forma compusul transparent şi incolor.

Mai multe informaţii tehnice despre compoziţia şi rezistenţa acestui nou material le puteţi găsi în această pagină a revistei Nature.