Ştiri pe scurt: Atletism - România a obţinut 32 de medalii la Campionatele Balcanice de la Piteşti

(JOHANNES EISELE / AFP / Getty Images)

România s-a comportat remarcabil la a 73-a ediţie a Campionatelor Balcanice de atletism de la Piteşti, obţinând nu mai puţin de 32 de medalii (14 de aur, 12 argint şi 6 bronz), precum şi locul 1 în clasamentul general al celor 15 naţiuni participante timp de 2 zile în capitala Argeşului, cu un total de 323,5 puncte, urmată pe podium de Turcia - 218 puncte şi Bulgaria - 159,5 puncte.

* Temerarii atleţi de la probele combinate din cadrul Campionatelor Balcanice de la Piteşti şi-au desemnat medaliaţii după două zile de concurs epuizante, reprezentanţii României, Beatrice Puiu, la heptatlon, şi Răzvan Roman, la decatlon, reuşind să intre în posesia medaliei de argint şi, respectiv, bronz.

* România a încheiat Campionatele Europene de box pentru junioare şi tineret din oraşul italian Assisi cu un bilanţ de patru medalii, două de argint şi două de bronz, toate în concursul junioarelor.

* Tenismanul român Marius Copil a fost învins de ucraineanul Ilia Marcenko, în trei seturi, cu 6-7 (3), 7-6 (4), 6-4, duminică, în runda decisivă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului ATP de la Washington (SUA), dotat cu premii totale de 1.399.700 dolari.

* Selecţionata României a fost învinsă de Olanda cu scorul de 81-56 (26-15, 20-17, 18-13, 17-11), duminică, în Grupa B a Campionatului European de baschet masculin Under-18, Divizia B, de la Sofia.

* Petrolul Ploieşti a învins pe FC Braşov cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din prima etapă a Ligii I de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de portughezul Filipe Teixeira (38). Petrolul a ratat un penalty prin Adrian Mutu (85), şutul său fiind aparat de portarul Florin Iacob.

* CFR Cluj a surclasat pe Ceahlăul Piatra Neamţ cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa inaugurală a Ligii I de fotbal. CFR s-a impus prin golurile marcat de Gregory Tade (33, 42), Florin Costea (52) şi Sergiu Negruţ (57). Ardelenii au ratat un penalty prin Ionuţ Larie (58).

* Gaz Metan Mediaş a învins la scor de forfait, 3-0 (1-0), pe FC Botoşani, duminică, în deplasare, într-un meci din prima etapă a Ligii I de fotbal. Cristian Todea (2), algerianul Aymen Tahar (54 — penalty) şi italianul Cosimo Figliomeni (89) au marcat golurile medieşenilor.

* Antrenorul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Cristi Dulca, a dedicat victoria de duminică seară, cu scorul de 3-0 în faţa echipei FC Botoşani, jucătorului Dan Roman, care a devenit indisponibil după un grav accident petrecut în returul campionatului trecut, chiar la Botoşani. Roman s-a ales cu piciorul rupt într-un meci dintre cele două formaţii, după o intrare dură a fostului fundaş botoşănean Ciprian Dinu.

* Rutierul italian Vincenzo Nibali a câştigat Turul ciclist al Franţei 2014, încheiat duminică, la Paris, după 21 de etape. Nibali (Astana) a terminat cursa cu un avans de 7 min 37 sec faţă de francezul Jean-Christophe Péraud (ALM) şi cu 8 min 15 sec faţă de alt francez, Thibaut Pinot (FDJ), etc.

* Pilotul australian Daniel Ricciardo (Red Bull-Renault) a câştigat duminică Marele Premiu al Ungariei la Formula 1, a 11-a etapă a Campionatului Mondial de specialitate, după o luptă strânsă cu spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) şi britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), fiind cronometrat pe circuitul Hungaroring din Budapesta, după 303,630 km, în 1h 53 min. 05 sec. 058/1000 (medie orară 162,691 km).