Studiu: Cuvintele pe care le folosim arată dacă avem succes sau dacă minţim

(photos.com)

Modul în care vorbeşte o persoană şi cuvintele pe care le alege să-şi construiască discursul pot indica dacă respectiva persoană este depresivă, sinucigaşă sau mincinoasă. Caracteristicile personalităţii unui om pot fi desluşite doar din analiza mesajelor transmise de pe telefon. Se pot face studii despre personalitatea scriitorilor prin citirea operelor acestora, se arată într-un studiu realizat de revista TIME.

Limbajul licenţios

Limbajul licenţios nu are niciun efect asupra credibilităţii vorbitorului. Cuvintele licenţioase la începutul sau la sfârşitul discursului pot creşte şansele de convingere a interlocutorului.

Chiar dacă nu este o soluţie elegantă, vulgaritatea îmbunătăţeşte şansele de persuadare a speech-ului, se arată în studiu. Pentru a avea discursuri mai intense şi mai convingătoare, există riscul ca indivizii care apelează la această măsură să devină mai agresivi şi negativişti.

Detectarea minciunii

Cuvintele pe care le alegi pentru a-ţi elabora discursul te pot da de gol dacă minţi, spun specialiştii. De regulă, mincinoşii folosesc termeni generalişti, nu oferă detalii şi nu pot reproduce ce au spus dacă minciuna este una elaborată şi nu a fost exersată.

Limbajul non-verbal ajută, de asemenea, la detectarea minciunii. Mişcările stângace şi greoaie, mângâiatul, aducerea mâinii la nas şi acoperirea gurii pot fi semne că vorbitorul minte. Totuşi, specialiştii avertizează că limbajul non-verbal nu poate fi mereu eficient în detectarea minciunii, semnele de mai sus putând fi puse pe seama anxietăţii în unele cazuri.

Discursul mincinosului conţine de obicei negaţii. Acesta tinde să spună ”Nu am furat”, decât să afirme că ”este cinstit”.

Discurs eficient vs. discurs greoi şi pretenţios

Lucrurile care sunt mai uşor de procesat de creierul nostru par mai reale decât conceptele greu de procesat. Este unul din motivele pentru care aspirăm să ne placă familiarul mai mult decât nefamiliarul.

Totuşi, mulţi oameni încearcă adesea să adopte un discurs greoi compus din termeni pretenţioşi.

Specialiştii indică faptul că discursul compact format din cuvinte familiare este mai eficient, iar dacă vorbitorul încearcă să pară mai deştept, acesta poate pica în penibil folosind un discrus pretenţios şi ineficient.

Cuvintele pe care le alegem pentru a ne forma discursul pot prezice chiar şi viitorul unei companii, indică studiul.

”Când colectivul unei companii vorbeşte despre locul de muncă referindu-se la "acea companie" sau "compania", în loc să folosească numele companiei, directorul poate să înceapă să îşi facă griji despre viitorul succes al respectivei organizaţii, avertizează James W. Pennebaker, autorul cărţii ”Ce spun cuvintele pe care le folosim despre noi?”.

”Dacă angajaţii vorbesc despre colegii lor folosind pronumele personal – ei -, este o mare şansă ca aceştia să fie nemulţumiţi cu locul de muncă. Folosind prenumele sau şi mai bine, o poreclă, se garantează şanse mai bune pentru realizarea armoniei într-un colectiv”, îşi completează ideea Pennebaker.

Eu vs. Noi

Oamenii de succes tind să folosească foarte puţin pronumele personal ”eu”. Oamenii supuşi tind să-l folosească mai des. Pe lângă faptul că aceştia adoptă un comportament negativist, ei sunt predispuşi să mintă mai mult.

Pronumele personal ”noi” este folosit de oameni dominanţi şi de succes. Doar pronunţându-l se creează o stare pozitivă şi de familiaritate, se arată în studiul revistei TIME.

Chiar şi viaţa de cuplu poate fi analizată urmărind acest aspect. Oamenii care folosesc pronumele personal ”noi” când vorbesc despre viaţa de cuplu sunt mai satisfăcuţi şi se înţeleg mai bine.

Cuvintele pe care le folosim ne pot salva viaţa

Pacienţii care optează pentru un discurs pozitiv îşi îmbunătăţesc şansele de însănătoşire. Mulţi dintre bolanvii care susţin că se vor însănătoşi au parte de un proces mai uşor, a declarat W. Pennebaker pentru revista TIME.

Adaptarea limbajului la cel al interlocutorului măresc şansele în afaceri şi în dragoste. Cei mai mulţi îndrăgostiţi folosesc aceleaşi cuvinte iar o negociere decurge mai bine dacă discursurile sunt similare şi sunt departe de ”prăpastia comunicaţională”.

O statistică impresionantă indică faptul că tipul de comportament poate fi detectat de 8 ori mai uşor din limbajul non-verbal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură