SUA: Nu va avea loc o retragere “unilaterală” a trupelor din Afganistan

Soldaţi americani patrulează în districtul Achin al provinciei afgane Nangarhar, 15 aprilie 2017, în timpul unei operaţiuni împotriva Statului islamic.
Soldaţi americani patrulează în districtul Achin al provinciei afgane Nangarhar, 15 aprilie 2017, în timpul unei operaţiuni împotriva Statului islamic. (Noorullah Shirzada/AFP/Getty Images)

Secretarul american interimar al Apărării, Patrick Shanahan, a afirmat că orice potenţială retragere a trupelor SUA din Afganistan va fi “coordonată” cu alţi membri NATO, potrivit RFE/RL.

Discutând cu reporterii după o întâlnire desfăşurată joi la Bruxelles cu miniştrii apărării statelor NATO, Shanahan a precizat că “nu va exista o reducere unilaterală a trupelor” prezente în Afganistan.

Remarcile au fost făcute pe fondul nesiguranţei legate de gradul şi momentul ales pentru o potenţială retragere a trupelor americane din Afganistan, mişcare pe care negociatorii talibani au cerut-o ca o precondiţie pentru desfăşurarea discuţiilor de pace cu guvernul afgan.

“Am ieşit de aici mai puternici şi mai coordonaţi”, a declarat Shanahan reporterilor după discuţiile cu miniştrii NATO.

Miniştrii au discutat joi despre viitorul misiunii Resolute Support desfăşurată de NATO în Afganistan, în contextul în care Washingtonul se implică în eforturi pentru a negocia un acord de pace între talibani şi guvernul afgan.

Oficiali americani au declarat că preşedintele Donald Trump doreşte să retragă aproximativ jumătate din cei 14.000 de soldaţi americani prezenţi acum în Afganistan.

Shanahan a precizat că miniştrii au discutat la Bruxelles despre “cum putem să consolidăm suportul pentru apărarea naţională şi forţele de securitate din Afganistan pentru a aplica şi mai multă presiune asupra talibanilor”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat anterior că misiunea alianţei militare vestice în Afganistan “rămâne o prioritate principală”.

“Susţinem cu tărie eforturile de găsire a unei soluţii politice şi paşnice”, a afirmat Stoltenberg.

Şeful NATO a mai susţinut că în prezent “nu s-a luat nicio decizie de retragere” a trupelor, adăugând că aliaţii NATO vor decide viitorul misiunii “împreună şi pe baza condiţiilor determinate cu afganii”.

Înainte de a începe discuţiile în Bruxelles, delegatul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, i-a informat pe ambasadorii NATO cu privire la rezultatele obţinute în ultimele runde de discuţii directe pe care le-a avut în Qatar în ultimele luni cu reprezentanţi ai biroului politic al talibanilor.

De asemenea, miniştrii au mai discutat şi despre misiunile şi operaţiunile NATO în Kosovo şi Irak.

Cu privire la Kosovo, Stoltenberg a declarat că miniştrii vor “examina nivelul sprijinului nostru pentru Forţa de Securitate Kosovară după ce aceasta şi-a schimbat mandatul”.

Parlamentarii kosovari au votat în decembrie 2018 în favoarea transformării Forţei de Securitate, care este alcătuită din 2.500 de soldaţi, într-o armată naţională care va avea aproximativ 5.000 de soldaţi şi echipamente militare mai substanţiale.

Dar crearea acestei armate a întâmpinat o opoziţie dură din partea minorităţii etnice sârbe din Kosovo, a guvernului sârb şi a Rusiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe