152672 important 0 70 article Epoch Times

SuperKombat: Bogdan Stoica va lupta cu croatul Ivan Stanic, în gala de la Cluj-Napoca

07.05.2012
Pereche de manusi de kickboxing. (The Epoch Times)
Pereche de manusi de kickboxing. (The Epoch Times)

Românul Bogdan Stoica va lupta pentru titlul mondial SuperKombat la categoria -91 de kilograme, împotriva croatului Ivan Stanic, campionul mondial WBC muaythai, în cadrul galei Superkombat World Grand Prix, care va avea loc pe 12 mai la Cluj-Napoca, informează un comunicat remis Agerpres.

După ce la Târgu Jiu a reuşit cel mai rapid KO din istoria circuitului Local Kombat, Stoica a urcat în categorie şi l-a provocat pe Stanic pentru un meci cu centura Superkombat -91 de kilograme pe masă. Meciul Stanic vs Stoica se va disputa pe durata a trei reprize de câte trei minute.

Deţinător al centurii Intercontinentale WAKO Pro, Stoica încearcă să calce pe urmele altui român, Daniel Ghiţă, campion It"s Showtime, şi să câştige o centură mondială, cea a circuitului Superkombat, transmis în direct în peste 70 de ţări.

Stanic este campionul în exerciţiu al WBC muaythai, organizaţie aflată sub jurisdicţia celei mai importante versiuni din boxul profesionist mondial, World Boxing Council.

Stanic deţine centura din februarie 2010. Pe lângă acest titlu, sportivul în vârstă de 29 de ani se mai poate lăuda cu centura King of the ring, iar în trecut a fost şi vicecampion mondial WAKO la amatori. Din 32 de meciuri la profesionişti, croatul de 1,91 m a câştigat 25, astfel că se anunţă un adversar redutabil pentru român.

La 22 de ani, Stoica, legitimat la Respect Gym, a pierdut un singur meci la profesionişti, anul trecut, la Superkombat Constanţa, contra lui Hakan Aksoy din cauza unei accidentări. Din şapte victorii, nu mai puţin de cinci au fost înainte de limită.

"Fără doar şi poate, Stanic este cel mai dificil adversar pe care Bogdan l-ar putea întâlni la ora actuală. Porneşte ca challenger în faţa unui sportiv cu mare experienţă la nivel internaţional. Meciul va avea o însemnătate deosebită pentru cei doi deoarece învingătorul va intra în istoria circuitului Superkombat, drept primul campion mondial al categoriei -91 de kilograme", a declarat promotorul Eduard Irimia.

În altă ordine de idei, s-a stabilit fight-cardul evenimentului care va avea loc sâmbătă, 12 mai, în Sala Sporturilor din Cluj-Napoca, urmând să participe sportivi din opt ţări. Pe lângă meciul pentru titlul mondial, fanii sporturilor de contact aşteaptă şi piramida de patru, unde vor participa Raul Cătinaş (România), Daniel Sam (Marea Britanie), Jairzinho Rosenstruik (Surinam) şi Sammy Tevette (Olanda).

Biletele pentru Superkombat WGP II Cluj-Napoca se găsesc prin intermediul reţelei eventim.ro, dar şi la Sala Sporturilor Horia Demian şi Iuliu Mall, iar costul unui tichet de intrare este de 50 de lei

Fight-card:

Meci de deschidere:

Vladimir Toktasinov (Germania) - Răzvan Benche (România)

Rezerve piramidă:

Sander Duivys (Olanda) - Benjamin Adegbuyi (România)

Semifinală piramidă

Sammy Tevette (Olanda) - Daniel Sam (Marea Britanie)

Semifinală piramidă

Jairzinho Rozenstruik (Surinam) - Raul Cătinaş (România)

Super-fight - 95 de kilograme

Redouan Cairo (Surinam) - Sebastian Ciobanu (România)

Super-fight - 95 de kilograme

Rodney Glunder (Curacao) - Andrei Stoica (România)

Super-fight - +100 de kilograme

Wieslaw Kwasniewski (Polonia) - Alexandru Lungu (România)

Titlul mondial Superkombat - 91 de kilograme

Bogdan Stoica (România) - Ivan Stanic (Croaţia)

Finală piramidă Superkombat WGP II

Învingător meci 2 - Învingător meci 3

După o ştire Agerpres
Marea Paradă din New York dezvăluie istoria Falun Dafa

Marea Paradă din New York dezvăluie istoria Falun Dafa

După-amiaza Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Guşti

După-amiaza Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Guşti

Magnolii înflorite, în High Park din Toronto, Canada.

Magnolii înflorite, în High Park din Toronto, Canada.