Surpriză: un oraş este invadat de puişori de găină (video)

Responsabilii unei ferme avicole au aruncat într-o groapă de gunoi sute de ouă, considerând că erau stricate, dar, după câteva zile, o legiune de pui a invadat un oraş din Georgia.
Puişori de găină
Puişori de găină (Getty Images)

O eroare umană a "pictat" cu galben micul oraş georgian Marneuli, situat la numai 30 kilometri de Tbilisi, capitala Georgiei. Printr-o întâmplare neobişnuită, străzile sale s-au umplut dintr-odată cu pui de găină, fără o explicaţie aparentă.

Motivul? O fermă avicolă a abandonat într-un depozit de deşeuri de lângă acest oraş sute de ouă. Proprietarii fermei au crezut că ouăle sunt stricate şi le-au aruncat imediat, nedorind să piardă timpul.

Fermierii, care nu au comentat încă acest caz, nu s-au gândit niciun moment că deşeurile din depozitul de gunoi, resturile putrezite şi căldura ar putea favoriza clocitul ouălor. Dar acest lucru s-a întâmplat. La câteva zile după ce au fost abandonate, ouăle s-au spart şi au ieşit sute de puişori din ele. Depozitul de gunoi a acţionat ca un incubator autentic, oferind puişorilor condiţiile ideale de a ieşi din găoace.

Potrivit presei locale, după ce au spart coaja şi au început să circule liberi prin depozitul de deşeuri, puişorii au început o călătorie la viteză maximă spre Marneuli, unde mulţi dintre ei au fost adoptaţi de locuitorii acestui mic oraş.

(Print screen YouTube)

Unii au profitat de ocazie şi au înregistrat călătoria lor de la depozitul de gunoi în oraşul georgian, călătorie care s-a răspândit, de asemenea, pe reţelele sociale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură