Tăriceanu, clasic: În curând, vom vedea DNA anchetând parlamentari pentru că au decis să crească salariul minim

Al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, continuă atacurile la adresa instituţiilor de forţă, în frunte cu DNA, pe care le acuză că vor să acapareze puterea absolută în stat.
Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)

Instituţiile de forţă - nedemocratice – încearcă să devină stat în stat şi să decidă politica economică, socială, de investiţii şi chiar pe cea externă a ţării, a acuzat vineri, pe pagina sa de Facebook, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

"Ne aflăm într-un moment de cotitură pentru România, în care instituţiile de forţă - nedemocratice – încearcă să devină stat în stat şi să decidă politica economică, socială, politica de investiţii şi chiar cea externă. Spre asta ne îndreptăm. În curând, vom vedea DNA anchetând parlamentari şi miniştri pentru că au decis să crească salariul minim sau pentru că au decis să înăsprească politica fiscală faţă de multinaţionalele care îşi exportă profitul. Deja se fac paşi în acest sens, sub oblăduirea preşedintelui Iohannis", a declarat Tăriceanu, politician judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului într-un dosar marca DNA.

Declaraţiile liderului ALDE vin în contextul motivării Curţii Constituţionale privind sesizarea făcută de CSM referitoare la un eventual conflict de natură juridic de constituţională între autorităţile statului în cazul infamei OUG 13. Motivarea reprezintă, în opinia politicianului, nu doar o lovitură pentru conducerea CSM, dar şi o readucere aminte a menirii acestui for.

"CCR transmite CSM un mesaj clar: respectaţi separaţia puterilor în stat. Este un mesaj pe care l-am dat şi eu, în nenumărate rânduri, ca preşedinte al Senatului, când CSM a intervenit brutal în activitatea Parlamentului. De curând, componenţa CSM s-a schimbat, înnoit, şi sper ca aceste voci noi să atragă atenţia asupra exceselor instituţiei. Mai ales acum, când au de partea lor această motivare a CCR. Este timpul ca CSM să respecte separaţia puterilor în stat şi rolul său în arhitectura sistemului de justiţie", a mai precizat Tăriceanu.

Trebuie menţionat însă că decizia CCR la care face referire Tăriceanu nu a fost luată în unanimitate. Judecătoarea Livia Stanciu, fosta şefă a Înaltei Curţi, consideră că, în scandalul OUG 13, Guvernul Grindeanu s-a situat în conflict juridic atât cu Parlamentul, cât şi cu autoritatea judecătorească. Detalii aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne