Tăriceanu, despre negocierile cu Ponta: Este nevoie de o contrapondere la aglutinarea pe centru dreapta

Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Întrebat despre alianţa cu Victor Ponta, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, marţi, într-un interviu acordat Mediafax, că pe scena politică românească ar fi nevoie de o „contrapondere la ceea ce este în momentul de faţă mişcarea de centru dreapta sau această aglutinare pe centru dreapta”, şi a opinat că „PSD pare să fie prea puţin activ în a contracara politic această mişcare”.

„Nu am ajuns încă [într-o alianţă cu Pro România – n.r.], am făcut nişte discuţii cu Victor Ponta pentru că mie mi se pare în primul rând din punct de vedere politic că este nevoie pe scena politică românească de o forţă care să reprezinte o contrapondere la ceea ce este în momentul de faţă mişcarea de centru dreapta sau această aglutinare pe centru dreapta, PSD pare să fie prea puţin activ în a contracara politic această mişcare şi sigur că ne gândim fără doar şi poate şi la perspectivele electorale care ne aşteaptă anul viitor. Aşadar, o consolidare a noastră cred că ar fi benefică ambelor forţe politice”, a replicat Tăriceanu.

În condiţiile în care în spaţiul public s-a vorbit despre un şantaj al ALDE la adresa PSD-ului, Tăriceanu a ţinut să declare că nu a condiţionat niciodată „sub o formă sau alta” rămânerea sa la guvernare cu aducerea Pro România în arcul guvernamental.

„Nu, nu pot să condiţionez acest lucru, eu cred că aducerea Pro România în arcul guvernamental ar fi o necesitate imperioasă pentru doamna prim-ministru ca să îşi consolideze majoritatea de care are nevoie domnia sa şi partidul în Parlament. Cu cât ai o majoritate mai consistentă, noi avem cinci mandate peste numărul minim necesar, aceste cinci mandate sau cinci voturi sunt destul de subţiri pentru că la noi nu există o disciplină parlamentară cum există în alte ţări şi dacă ştii că ai 238 de deputaţi şi senatori, vin toţi la vot. La noi lucrurile stau altfel şi atunci sigur că dacă vor să… din câte am văzut nu vor să ia în considerare…”, a precizat Tăriceanu.

Potrivit preşedintelui Senatului, o alianţă cu Pro România şi Victor Ponta pentru prezidenţiale, acumulând susţinătorii celor două partide, ar obţine în jur de 15% din preferinţele electoratului, „dar asta înainte de a începe campania electorală”.

„Eu cred că, spre deosebire de doamna Dăncilă, care evident se adresează cu precădere electoratului PSD, dacă stăm să ne uităm mai departe, dincolo de electoratul PSD un candidat al PSD, în momentul de faţă, nu poate să mai aducă alte voturi. Deci este plafonat de acest bazin electoral sau de limitele acestui bazin electoral, în timp ce eu care sunt plasat într-o altă zonă a registrului politic - în zona liberală - pot să aduc voturi şi din zona de centru şi din zona liberală de dreaptă, deci consider că şansele mele sunt mai bune pentru a obţine un scor care să îmi dea posibilitatea să intru în turul doi şi apoi să atac bineînţeles câştigarea alegerilor prezidenţiale”, a argumentat Tăriceanu.

În contextul unei posibile alianţe cu Pro România, liderul ALDE a fost întrebat cum cataloghează declaraţiile lui Mihai Tudose care şi-a început atacurile chiar înainte ca aceasta să se concretizeze. Tudose afirmase că ALDE are prea multe portofolii şi că Tăriceanu „nu este peţitor pentru Pro România”.

„Domnul Tudose, în primul rând că în loc să se informeze de ce apare prin presă, putea să se informeze direct de la sursă, nu de la mine, ci de la colegul domniei sale Victor Ponta. În al doilea rând, Mihai Tudose are o veche nemulţumire care datează de la începutul anului 2018, când preşedintele PSD-ului de atunci a hotărât înlocuirea lui ca prim-ministru şi Mihai Tudose m-a solicitat să îi dau un sprijin şi i-am spus ‘dragă Mihai, eu nu particip la jocurile de putere din PSD, nu vreau să mă bag în aceste chestiuni, reglaţi-vă problema în interior, nu căuta sprijin la mine în afara partidului, partidul care te-a nominalizat trebuie să fie cel care te susţine sau ba’. Personal, aşa, îl înţeleg, dar sigur că politic cred că vrea şi el să se bage în seamă”, a replicat Călin Popescu Tăriceanu.

Interviul complet aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne