Tenis: Djokovic şi Federer se vor lupta pentru un loc în finală la Monte Carlo

Tenismanul sârb Novak Djokovic şi elveţianul Roger  Federer.
Tenismanul sârb Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer. (Clive Brunskill / Getty Images)

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 2 mondial şi deţinătorul titlului, s-a calificat în semifinalele turneului Masters 1000 de la Monte Carlo, dotat cu premii în valoare de 2.884.675 euro, după ce a reuşit să-l învingă cu 4-6, 6-3, 6-1 pe spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, vineri, într-o partidă din sferturile de finală ale competiţiei.

Djokovic îl va avea ca adversar în penultimul act pe elveţianul Roger Federer (nr.4), care a trecut anterior tot în trei seturi, 2-6, 7-6 (6), 6-1, de francezul Jo-Wilfried Tsonga (nr.12).

În cealaltă semifinală se vor întâlni spaniolul David Ferrer, care s-a impus în faţa compatriotului său Rafael Nadal cu 7-6 (1), 6-4, şi elveţianul Stanislas Wawrinka, învingător cu 7-6 (5), 6-2 în partida cu canadianul Milos Raonic.

Aceasta va fi cea de-a 34-a confruntare între Djokovic şi Federer, cea mai recentă având loc în finala turneului de la Indian Wells (SUA), câştigată de sârb în luna martie. Federer conduce cu 17 victorii la 16, însă cei doi jucători sunt la egalitate pe zgură (3-3).

În urma eliminării neaşteptate a spaniolului Rafael Nadal, numărul unu mondial, care a câştigat de opt ori turneul din Principat, publicul monegasc a crezut pentru moment că va avea parte de o nouă surpriză la meciul dintre Djokovic şi Garcia-Lopez. Sârbul, care a pierdut doar două ghemuri în primele sale două partide de la Monte Carlo, s-a văzut dominat timp de aproape o oră şi jumătate de un jucător pe care îl învinsese în toate cele cinci întâlniri precedente. Guillermo Garcia-Lopez se află într-o formă foarte bună, duminică reuşind să câştige, la Casablanca, cel de-al treilea titlu ATP din carieră, după o pauză de patru ani, iar joi l-a eliminat pe cehul Tomas Berdych (nr.5), în optimile de finală.

Tenismanul iberic i-a făcut viaţa grea lui Djokovic în primul set, însă campionul sârb a reuşit să revină în cel de-al doilea şi să preia conducerea jocului, calificându-se pentru a 40-a oară în cariera sa într-o semifinală de turneu Masters 1000.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport