Tenis: Echipa României înfruntă Serbia pentru accederea în Grupa Mondială II a Fed Cup

(Matthew Stockman / Getty Images)

Sorana Cîrstea şi Ana Ivanovic, prietene foarte bune, vor juca prima partidă a întâlnirii dintre echipele de tenis ale României şi Serbiei, sâmbătă, de la ora 12,00, la Arenele BNR din Bucureşti, în play-off-ul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup.

Al doilea meci de simplu va fi între Simona Halep şi Bojana Jovanovski, iar duminică vor avea loc partidele Halep — Ivanovic (ora 12,00) şi Cîrstea — Jovanovski, precum şi partida de dublu, între perechile Irina Begu/Monica Niculescu şi Jovana Jaksic/Nina Stojanovic.

Cîrstea (27 WTA) a pierdut ambele meciuri directe cu Ivanovic (12 WTA), în 2008, în primul tur la Australian Open, când sârboaica s-a impus cu 7-5, 6-3, şi în 2010, la Linz, în primul tur, când Ana a câştigat cu 6-2, 6-0.

Sorana şi Bojana Jovanovski (39 WTA) sunt la egalitate la meciurile din circuitul WTA, 3-3. Cîrstea a câştigat în 2010 la Montreal, în calificări, cu 7-6 (4), 6-3, în 2011 la Taşkent, în primul tur, cu 6-3, 6-1, şi anul trecut în optimi la Birmingham, cu 6-1, 1-6, 6-1. Jovanovski s-a impus cu 6-4, 6-2 în 2011 în calificări la Sydney, şi anul trecut de două ori în China, cu 6-2, 6-1 în primul tur la Guangzhou şi cu 6-3, 6-2 în turul I la Beijing.

Simona şi Ana Ivanovic s-au întâlnit de două ori în circuitul profesionist, scorul fiind egal, 1-1. Ivanovic a profitat de abandonul Simonei, anul trecut, în primul tur la Doha, după 6-3 pentru sârboaică în primul set, dar Halep şi-a luat revanşa la Turneul Campioanelor de la Sofia, când s-a impus în semifinală, cu 2-6, 6-1, 6-3.

Simona Halep a câştigat singurul meci cu Bojana Jovanovski, în 2011, în primul tur la Wimbledon, cu 6-1, 6-2.

Monica Niculescu ocupă locul 79 WTA la simplu şi 33 la dublu, iar Irina Begu se află pe 68 la dublu. Jovana Jaksic (105 WTA) este pe 605 în lume la dublu, iar Nina Stojanovic (994 WTA) pe 1.076.

România şi Serbia s-au mai întâlnit de două ori în Cupa Federaţiei, ambele confruntări fiind câştigate de adversare. În 2007, Serbia se impunea cu scorul de 2-1, la Plovdiv (Bulgaria), în semifinalele Grupei 1 a zonei Europa-Africa. Mădălina Gojnea a învins-o pe Ana Timotic cu 1-6, 6-4, 6-3, iar Jelena Jankovic a dispus cu 6-4, 6-3 de Raluca Olaru, pentru ca la dublu Jankovic şi Timotic să câştige cu 6-4, 6-1 disputa cu perechea Mădălina Gojnea/Monica Niculescu. În 2008, la Budapesta, Serbia învingea tot cu 2-1 în Grupa 1 a zonei Europa-Africa, punctele fiind aduse de Ana Ivanovic (5-7, 6-4, 7-5 cu Niculescu) şi la dublu, de cuplul Ivanovic/Jankovic, 2-6, 7-6 (3), 7-6 (2) cu perechea Cîrstea/Niculescu, în timp ce Sorana Cîrstea a învins-o pe Jankovic cu 6-3, 3-6, 6-4.

Simona Halep (22 de ani, 5 WTA) a debutat în Fed Cup în 2010, în Portugalia, şi are până acum 11 întâlniri, în care a jucat 14 meciuri, cu un bilanţ de 8 victorii şi o înfrângere la simplu, două victorii şi trei eşecuri la dublu.

Sorana Cîrstea (24 de ani, 27 WTA) a debutat în Fed Cup în 2006, în Bulgaria, a fost prezentă în 14 întâlniri, jucând 22 meciuri, 12 la simplu (8 victorii, 4 eşecuri) şi 10 la dublu (4 victorii, 6 înfrângeri).

Monica Niculescu (26 de ani, 38 WTA la dublu) a debutat în Fed Cup în 2004, în Malta, şi are cele mai multe întâlniri din actualul lot, 29, jucând 42 de meciuri: 21 la simplu (14 victorii, 7 înfrângeri) şi 21 la dublu (12 succese, 9 eşecuri).

Irina Begu (23 de ani, 67 WTA la dublu) a debutat în 2010 în Fed Cup, în Portugalia, şi a participat la 8 întâlniri, disputând 11 meciuri, cinci la simplu (3 victorii, 2 înfrângeri) şi şase la dublu (4 succese, 2 eşecuri).