Tenis. Jana Cepelova, adversara Simonei Halep în primul tur la Roland Garros (WTA)

Jucătoarea română - cap de serie numărul 3 al turneului parizian, va debuta împotriva slovacei Jana Cepelova, conform tragerii la sorţi efectuate vineri în capitala Franţei.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Simona Halep FanSpace/facebook)

Simona Halep (25 ani, 4 WTA) şi-a aflat adversara din manşa inaugurală al celui de-al doilea turneu de Mare Şlem al anului - Roland Garros. Astfel, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri, la Paris, campioana noastră va sta faţă în faţă cu sportiva din Slovacia, Jana Cepelova (23 ani, 88 WTA). Cele două tenismane nu se află la prima lor confruntare, în duelurile directe scorul fiind egal, 1-1.

Halep s-a impus prima dată în 2014 în turul secund al US Open, încheiat cu 6-2, 6-1, ca apoi Cepelova să-şi ia revanşa în 2015 în primul tur la Wimbledon - scor 5-7, 6-4, 6-3.

Celelalte românce prezente pe tabloul principal de simplu:

Irina Begu (26 ani, 44 WTA) va debuta contra columbiencei Mariana Duque-Marino (27 ani, 114 WTA). Românca a ieşit victorioasă în singurul meci direct, în 2011, la turneul ITF de la Cali (100.000 dolari), cu 6-1, 6-0, în prima rundă.

Monica Niculescu (29 ani, 53 WTA) va trebui să ţină piept în startul competiţiei a 'Internaţionalelor Franţei', estonienei Anett Kontaveit (21 ani, 52 WTA). Cele două nu s-au mai întâlnit până acum.

Sorana Cîrstea (27 ani, 67 WTA) va avea ocazia să-şi ia revanşa în faţa chinezoaicei Shuai Peng (31 ani, 39 WTA), în faţa căreia s-a înclinat în 2010, în primul tur la Hobart, cu 6-1, 6-4.

Patricia Ţig (22 ani, 119 WTA), prezentă în premieră direct pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem, va avea un meci dificil în faţa rusoaicei Anastasia Pavliucenkova (25 ani, 17 WTA).

Ana Bogdan (24 ani, 106 WTA) s-a calificat şi ea, vineri, pe tabloul principal de simplu după ce a dispus în ultimul act al calificărilor de franţuzoaica Virginie Razzano. Ea îşi va afla ulterior adversara din primul tur.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport