Tenismanul Victor Hănescu, cel mai bun român din clasamentul ATP

Tenismanul român Victor Hănescu.
Tenismanul român Victor Hănescu. (Koji Watanabe / Getty Images)

Victor Hănescu rămâne în continuare cel mai bun tenisman român al momentului, ocupând locul 155 în clasamentul jucătorilor profesionişti (ATP) dat publicităţii luni, fiind cu şase trepte mai jos faţă de săptămâna trecută.

Al doilea român Marius Copil, se află pe locul 180 în ierarhia mondială, cu opt poziţii mai jos faţă de săptămâna precedentă, în timp ce Adrian Ungur a coborât 18 locuri şi se află acum pe 197.

Primele poziţii ale clasamentului rămâne neschimbat, cu sârbul Novak Djokovic pe primul loc, urmat de elveţianul Roger Federer şi de scoţianul Andy Murray.

Spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, câştigătorul turneului BRD Năstase Tiriac Trophy a reuşit un salt de 14 locuri, ajungând pe 31, iar finalistul Jiri Vesely (Cehia) a urcat 11 locuri, fiind acum pe 35.

La dublu, Horia Tecău se menţine pe locul 11, Florin Mergea este în continuare pe 19, în timp ce Marius Copil şi Adrian Ungur au reuşit salturi remarcabile după câştigarea primului lor titlu ATP, duminică, la Bucureşti. Ungur a ajuns pe locul 103, după ce un salt de 61 de locuri, iar Copil a urcat 287 de locuri şi este pe 194.

Clasamentul ATP la simplu

1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 13.845 puncte

2 (2). Roger Federer (Elveţia) 8.385

3 (3). Andy Murray (Marea Britanie) 6.060
4 (4). Rafa Nadal (Spania) 5.390
5 (5). Kei Nishikori (Japonia) 5.280
6 (6). Milos Raonic (Canada) 5.070
7 (7). Tomas Berdych (Cehia) 4.960
8 (8). David Ferrer (Spania) 4.490
9 (10). Stanislas Wawrinka (Elveţia) 3.495
10 (9). Marin Cilic (Croaţia) 3.405

13 (13). Gilles Simon (Franţa) 2.255
15 (15). Gael Monfils (Franţa) 2.020
22 (22). Ivo Karlovic (Croaţia) 1.470
31 (45). Guillermo Garcia-Lopez (Spania) 1.235
35 (46). Jiri Vesely (Cehia) 1.108

155 (149). Victor Hănescu 343

180 (172). Marius Copil 275

197 (179). Adrian Ungur 244
457 (456). Petru-Alexandru Luncanu 83
459 (460). Victor Crivoi 82
471 (476). Vasile Antonescu 80
517 (540). Dragoş Dima 64

Clasamentul ATP la dublu

1 (1). Bob Bryan (SUA) 11.670 puncte

1 (1). Mike Bryan (SUA) 11.670

3 (3). Marcelo Melo (Brazilia) 5.890
4 (5). Vasek Pospisil (Canada) 5.635
5 (4). Nenad Zimonjic (Serbia) 5.610
6 (6). Ivan Dodig (Croaţia) 5.125
7 (7). Daniel Nestor (Canada) 4.980
8 (9). Julien Benneteau (Franţa) 4.970
9 (8). Jack Sock (SUA) 4.960
10 (10). Edouard Roger-Vasselin (Franţa) 4.890
11 (11). Jean-Julien Rojer (Olanda) 4.750
11 (11). Horia Tecău 4.750

19 (19). Florin Mergea 3.470
26 (24). Rohan Bopanna (India) 2.490

103 (164). Adrian Ungur 700
194 (481). Marius Copil 368

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport