Tensiuni ruso-ucrainene privind reacţia ONU la moartea ambasadorului rus Ciurkin

Moscova şi Kiev sunt în dezacord în ceea ce priveşte o declaraţie publicată de Consiliul de Securitate al ONU privind decesul ambasadorului rus la ONU, Vitali Ciurkin.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov. (Captură Foto)

Rusia a acuzat puternic Ucraina, care deţine în această lună preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate format din 15 naţiuni, că a blocat adoptarea unei declaraţii prezidenţiale în onoarea lui Ciurkin, care a decedat luni.

“Acest lucru este crunt şi inuman”, a declarat marţi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. El a acuzat, de asemenea, Ucraina că acţionează într-o manieră necreştină.

Kievul a respins criticile, susţinând că a fost emisă o declarţie de presă de către Consiliul de Securitate, sugerând că o declaraţie prezidenţială oficială ar fi fost deplasată.

“Nu am blocat nimic”, a declarat Mariana Betsa, purtătoare de cuvânt a Ministerului ucrainean de Externe.

Ea a adăugat că “a fost emisă o declaraţie pentru presă, aşa cum s-a făcut în astfel de cazuri în trecut, care, de altfel, nu au fost numeroase. Dar nu a existat niciodată un precedent pentru o declaraţie politică separată”.

Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au fost extrem de ridicate de când Kremlinul a anexat peninsula Crimeea în 2014 şi a oferit un sprijin activ politic şi militar separatiştilor care luptă împotriva forţelor guvernamentale în estul Ucrainei.

În noiembrie 2016, procurorul principal al Curţii Penale Internaţionale a decis că acest conflict “este echivalent cu un conflict armat internaţional între Ucraina şi Federaţia Rusă”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe