Teodorovici: O spun acum, în direct - cred că Mişa trebuie remaniat urgent

Nu doar opoziţia îi cere demisia ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa, ci şi pesedistul Eugen Teodorovici, care îl acuză pe demnitar că nu face decât să creeze deservicii PSD-ului.
Forum 2014 dedicat Fondurilor Structurale Europene. Grand Hotel  Marriott. În imagine, Eugen Orlando Teodorovici, Ministrul Fondurilor  Europene
Forum 2014 dedicat Fondurilor Structurale Europene. Grand Hotel Marriott. În imagine, Eugen Orlando Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene (Epoch Times România)

Ionuţ Mişa ar trebui să plece chiar astăzi din fruntea Ministerului de Finanţe după declaraţiile sale privind taxa de solidaritate, a afirmat luni, la Digi24, pesedistul Eugen Teodorovici, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat.

"Şi eu o să-l critic pe domnul ministru actual de Finanţe. Cred că astăzi este, şi sper să fie, ultima vizită a domniei sale în Parlament ca şi ministru de Finanţe, pentru că mi se pare normal şi corect ca partidul - şi mai ales prim-ministrul - să aibă pe masă propunerea de revocare a domniei sale din funcţie, pentru că, din păcate, ca ministru de Finanţe să faci astfel de declaraţii pe care, mai târziu, prim-ministrul le contrazice cred că nu este cazul. Probabil că sunt mulţi colegi care o simt, o cred şi au convingerea că aşa trebuie să fie. Ca ministru de Finanţe nu poţi să acţionezi în acest fel. (...)

Eu v-am spus-o acum, în direct: cred că domnul Mişa trebuie remaniat urgent. Faţă de toţi colegii din PSD, care au muncit în campanie, şi toţi cei care au fost în guvernele PSD şi au făcut lucruri bune pentru care lumea ne-a votat, domnul Mişa nici măcar nu este membru de partid, cred, nu a fost în campanie alături de noi şi, prin ceea ce dânsul face astăzi, nu face decât să ne creeze nouă deservicii", a precizat Teodorovici.

Fostul ministru din Guvernul Ponta a amintit şi de majorarea accizelor la carburanţi, care s-a produs deşi Comisia de buget-finanţe din Senat s-a pronunţat împotrivă.

"La supraaciză, până la final de an, cred că ar fi foarte important ca factorul politic, mai ales partidul nostru de guvernământ şi ALDE, desigur, să facă o analiză şi eu sper din toată inima să se renunţe la o astfel de măsură care nu are cum să aducă niciun beneficiu pentru economia din România. Ne uităm la ţările din jur, care au deja mult mai ieftin combustibilul, ceea ce arată foarte clar că nu a fost o măsură logică", a afirmat Teodorovici.