Tocăniţă din carne de porc ardelenească

Tocăniţă din carne de porc
Tocăniţă din carne de porc (Maria Matyiku / Epoch Times)

Această tocăniţă din carne de porc este o mâncare tradiţională ardelenească, ce se mai numeşte şi pomana porcului sau tocana porcului, deoarece mai demult, se servea celor care veneau să ajute la tăiatul porcului. Se găteşte cu precădere în sezonul rece. Usturoiul îi dă un gust deosebit iar bulionul se adaugă tocmai pentru a balansa grăsimile din carne cât şi pentru a tăia gustul dulceag al cepei.

Ingrediente:

1 kg carne de porc de la gât şi ceafă,
1 lingură untură sau 2 linguri de ulei,
2 -3 cepe mijlocii,
4 căţei de usturoi,
100 ml de bulion sau 2 linguri de pastă de tomate,
sare şi piper după gust,
2 fire de pătrunjel tocat (opţional)

Modul de preparare:

Carnea se taie în bucăţi potrivite. Ceapa şi usturoiul se curăţă, apoi se taie mărunt.

Într-o cratiţă de mărime potrivită se pune untura la topit sau uleiul la încălzit. Se adaugă ceapa şi usturoiul tocat şi se găteşte la foc mediu-mic până când ceapa începe să se înmoaie şi să sticlească.

Se pun apoi bucăţile de carne şi se amestecă timp de câteva minute, întorcând carnea uşor de toate părţile, până când aceasta îşi schimbă culoarea.

Se adaugă sare şi piper, apoi se pune apă fierbinte, atât cât să acopere carnea. Cratiţa se acoperă cu un capac şi se fierbe la foc mic, cam o oră, până când carnea începe să se desprindă uşor de pe os.

Se adaugă bulionul sau pasta de tomate dizolvată în prealabil într-un pahar cu apă şi se lasă în continuare la fiert până ce carnea este pătrunsă şi sosul de ceapă şi bulion devine consistent.

Se potriveşte de sare şi piper, iar la sfârşit se presară pătrunjelul tocat mărunt.

Tocăniţa se serveşte fierbinte, cu mămăligă şi ardei iute sau murături. Vă dorim poftă bună.