Tragedia de la Colectiv. Aerul din club conţinea o combinaţie de otrăvuri greu de imaginat

Aerul din clubul Colectiv, locul unde a avut loc tragedia de vineri seară, conţinea o combinaţie de otrăvuri greu de imaginat care a cauzat intoxicaţie şi arsuri cum medici cu o îndelungată experienţă nu au mai văzut.
Pompierii intervenind pentru stingerea incendiului izbucnit la Clubul Colectiv din Capitală, 31 octombrie 2015
Pompierii intervenind pentru stingerea incendiului izbucnit la Clubul Colectiv din Capitală, 31 octombrie 2015 (MAI)

Şeful Clinii de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, a declarat luni seară că Universitatea Politehnică a făcut o evaluare a compoziţiei aerului din Colectiv, ce a relevat "o combinaţie de otrăvuri cum greu şi-ar fi imaginat cineva că există", respectiv de monoxid şi dioxid de carbon, monoxid şi dioxid de azot, acid cianhidric, acid clorhidric, toluen şi xilen, relatează Mediafax.

Din această cauză, chiar dacă iniţial au plecat pe picioare de la club, răniţii au avut apoi o stare de rău. Ioan Lascăr a arătat că victimele incendiului care au fost spitalizate au o evoluţie imprevizibilă, nemaiîntâlnită, şi în cazurile în care arsurile nu sunt foarte extinse.

La rândul său, managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Dan Enescu a declarat că nu a mai văzut arsuri ca la victimele incendiului din Colectiv, deşi a tratat de-a lungul activităţii 20.000 de arsuri, inclusiv pe ale bebeluşilor de la Maternitatea Giuleşti.

Potrivit publicaţiei citate, cei doi medici au făcut aceste declaraţii la conferinţa de la Amabasada Franţei, ţinută cu ocazia vizitei la Bucureşti a unor medici francezi, în cadrul unui program de cooperare pentru realizarea unor centre pentru tratarea arsurilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne