Traian Băsescu către premier: "cine sapă groapa altuia, cade în ea"

Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu acuză din nou implicarea politicului în dosare şi îl avertizează pe premierul Ponta că "cine sapă groapa altuia, cade în ea."

Într-o nouă postare pe Facebook, intitulată "Obsedatul", fostul şef al statului afirma că premierul a făcut o obsesie care se numeşte Traian Băsescu, obsesie în virtutea căreia, cu ajutorul lui Tiberiu Niţu şi a altor procurori, precum şi a unor televiziuni de casă, încearcă să-l distrugă pe el şi pe familia sa.

Băsescu, al cărui ginere, Radu Pricop este acuzat de complicitate la şantaj în dosarul în care mai sunt cercetaţi Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Moldovei îi transmite lui Ponta că nu va reuşi să-şi materializeze obsesia întrucât nici el, nici fiica sau ginerele său nu au încălcat legea.

Redăm postarea fostului preşedinte:

Obsedatul,

Evident Victor Viorel are o obsesie care se numeşte Traian Băsescu. De cîţiva ani, obsesia lui Viorel s-a “rafinat” devenind “Băsescu la puşcărie “. O strigă în mari adunări cu „poporul pesedist” pe stadioane, în săli de sport, în pieţe publice şi la televiziuni, ori de cite ori are ocazia. Mai nou, bazîndu-se pe revoluţionarul vînător de “terorişti” Niţu şi alţi cîţiva procurori, pe televiziunile turnătorilor de rit vechi şi nou Felix şi Ghiţă, care au rolul presiunii publice pe procurori, obsedatul crede ca-şi poate materializa visul distrugerii propriei obsesii, dar şi a familiei mele.

În mintea lui înceţoşată de ură dar şi de aburii puterii, a revenit vremea lui Dej, Nikolschi, Ana Pauker şi Brucan.
Victor Viorel, îţi garantez că n-ai să reuşeşti cu toţi servanţii publici şi privaţi care îţi rînjesc slugarnic de prin parchete sau din televiziuni. N-ai să reuşeşti pentru că nici eu, nici Ioana şi nici Radu n-am încălcat legea. Şi mai sunt convins că cei mai mulţi oameni din justiţie nu mai vor înapoi sub control politic.

În schimb, atenţie Victor Viorel, mai ştii povestea cu săpatul gropii şi cine cade în ea?"

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne