Tribunalul Bucureşti admite fuziunea PDL-FC

Mihai Răzvan Ungureanu, MRU, preşedinte Partidul Forta Civica
Mihai Răzvan Ungureanu, MRU, preşedinte Partidul Forta Civica (Epoch Times România)

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis miercuri cererea referitoare la fuziunea prin absorbţie a Partidului Forţa Civică, partid constituit în jurul lui Mihai Răzvan Ungureanu de către PDL-ul lui Vasile Blaga, informează Agerpres.

"Admite cererea. Dispune înregistrarea fuziunii prin absorbţie a Partidului Forţa Civică de către Partidul Democrat Liberal în registrul partidelor politice. Dispune radierea Partidului Forţa Civică din registrul partidelor politice şi înregistrarea modificărilor aduse statutului PDL, respectiv la art. 96 alin. 1 lit. b, d, e, f referitoare la componenţa Biroului Permanent Naţional. Anulează cererea de intervenţie formulată de Ionaşcu Daniel Cătălin, ca netimbrată. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare la CAB", se precizează în decizia instanţei.

Amintim că, pe 6 octombrie, Tribunalul Bucureşti a admis fuziunea prin contopire dintre PNL şi PDL, din care a rezultat un nou partid denumit generic marele PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne