Trump discută despre Coreea de Nord şi Iran în cadrul vizitei de stat în Japonia

Preşedintele american Donald Trump şi premierul japonez Shinzo Abe înaintea întâlnirii lor la Palatul Akasaka din Tokyo, Japonia, 27 mai 2019
Preşedintele american Donald Trump şi premierul japonez Shinzo Abe înaintea întâlnirii lor la Palatul Akasaka din Tokyo, Japonia, 27 mai 2019 (Brendan Smialowski/AFP/Getty Images)

Preşedintele american Donald Trump a discutat despre temerile legate de Coreea de Nord şi Iran cu premierul nipon Shinzo Abe în cadrul vizitei de stat efectuate la Tokyo, potrivit RFE.

Luni, la începutul convorbirilor desfăşurate la Palatul Akasaka din capitala Japoniei, Trump a încercat să îl liniştească pe premierul Abe cu privire la temerile Japoniei legate de programele nord-coreene de rachete şi arme nucleare.

Trump i-a declarat lui Abe că există un “mare respect” între SUA şi Coreea de Nord şi a prezis “multe lucruri bune” datorită acestei relaţii, în pofida recentelor teste de rachete efectuate de regimul comunist din Phenian.

Tensiunile dintre Washington şi Phenian s-au amplificat în ultimele luni, după ce summitul ce a avut loc în luna februarie în Hanoi între preşedintele Donald Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong-un s-a încheiat pe neaşteptate fără un rezultat tangibil în ceea ce priveşte procesul de denuclearizare a Peninsulei Coreene. Acesta a fost al doilea summit între Trump şi Kim.

În timp ce Trump se întâlnea cu Abe, Ministerul de Externe nord-coreean l-a numit pe John Bolton, consilier pentru securitate naţională la Casa Albă, susţinător al războiului şi un “produs uman defect”. Remarcile au fost făcute ca răspuns la faptul că Bolton a descris recenta testare a unei rachete nord-coreene cu rază scurtă ca fiind o încălcare a unor rezoluţii adoptate de Consiliul de Securitate al ONU.

Ulterior, la o conferinţă de presă comună după întâlnirea preşedintelui american cu premierul nipon, Trump a declarat că cei doi înalt oficiali au discutat şi despre tensiunile dintre Iran şi SUA, care s-au amplificat de când americanii s-au retras anul trecut din acordul nuclear încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri şi au decis să reimpună sancţiuni economice severe împotriva iranienilor.

“Nimeni nu vrea să se întâmple lucruri îngrozitoare”, a declarat Trump reporterilor, adăugând că el consideră că Iranul ar dori să discute şi că “în cazul în care doresc acest lucru, vom discuta”.

De asemenea, Trump a precizat că Abe are o “relaţie foarte bună cu Iranul”.

Mass media niponă a raportat că Abe ia în considerare efectuarea unei vizite în Iran în luna iunie. Agenţia de ştiri Kyodo, citând surse guvernamentale anonime, a declarat în 24 mai că vizita lui Abe va avea loc probabil la mijlocul lunii iunie.

Donald Trump este primul lider mondial care s-a întâlnit cu actualul împărat al Japoniei, care a urcat pe tron la data de 1 mai.

Împăratul Naruhito şi împărăteasa Masako i-au întâmpinat luni pe preşedintele american şi pe soţia sa, prima doamnă Melania Trump la Palatul Imperial din Toyko.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe