Trump propune readmiterea Rusiei în G8, Franţa susţine că doreşte progres în Ucraina

Forţele pro-Rusia din Doneţk cărând un lansator de rachete. Ucraina.
Forţele pro-Rusia din Doneţk cărând un lansator de rachete. Ucraina. (youtube.)

Admiterea Rusiei în Grupul celor şapte naţiuni depinde de progresul înregistrat în negocierile de pace din Ucraina, a declarat o sursă diplomatică franceză, care a răspuns la comentariile preşedintelui american, Donald Trump, că Moscova ar trebui să poată reintra în grup.

Trump a opinat, marţi, că ar fi cazul ca Rusia să se întoarcă în grupul G7 al ţărilor industrializate avansate, spunând reporterilor de la Casa Albă că predecesorul său democrat, Barack Obama, ar fi dorit Rusia afară din G8.

„Am luat act de faptul că americanii vor să îi reintegreze anul viitor. Ucraina este vitală. Există un context care ar putea fi favorabil unor progrese", a declarat miercuri sursa diplomatică, referindu-se la comentariile noului preşedinte ucrainean.

Rusia a fost introdusă în G8, măsura fiind de facto o extensie a grupului G7, lărgit pentru a acomoda pretenţiile Moscovei, în 1998. Grupul nu reuneşte cele mai industrializate şapte ţări, aşa cum ar sugera numele, fiind mai degrabă un club al ţărilor occidentale, la care a fost cooptată Rusia pe timpul mandatului lui Bill Clinton.

Apoi Rusia a fost scoasă din G8 în 2014, din cauza anexării Crimeei din Ucraina, ilegală conform legislaţiei internaţionale. Ulterior, Uniunea Europeană a aplicat sancţiuni asupra Moscovei, după ce Kremlinul a sprijinit făţiş rebelii care luptă cu trupele Kievului din estul Ucrainei.

Nu este prima dată când Trump propune ideea ca Rusia să se întoarcă la G7, care grupează Statele Unite, Germania, Japonia, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Canada.

Liderii celor şapte ţări se întâlnesc în acest weekend în oraşul sud-vestic francez Biarritz.

Franţa deţine preşedinţia rotativă a grupului în acest an, după care la rând va urma SUA, în 2020. CNN a raportat că, într-o convorbire telefonică cu Trump, marţi, preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a sugerat revenirea Rusiei anul viitor.

Sursa franceză nu a confirmat şi nu a negat că Macron ar fi făcut această sugestie. Până acum, Macron a spus în mod repetat că trebuie să existe progrese în ceea ce priveşte criza din Ucraina înainte ca Rusia să poată reveni la G7.

Vorbind alături de preşedintele rus, Vladimir Putin, luni, Macron a repetat această poziţie, dar a insistat că există o fereastră de oportunitate pentru a rezolva criza după ce noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenskii, i-a cerut lui Vladimir Putin reluarea negocierilor de pace.

Conflictul dintre trupele ucrainene şi forţele susţinute de ruşi s-a soldat cu aproximativ 13.000 de persoane ucise din 2014.

Un acord de încetare a focului, realizat de Franţa şi Germania, a pus capăt conflictelor majore în estul Ucrainei în 2015, deşi confruntările la scară mică sunt încă frecvente.

Oficialii francezi speră că un summit al liderilor din Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania - cunoscut sub numele de formatul Normandia - ar putea avea loc înainte de sfârşitul anului.

Formatul Normandia s-a întrunit ultima dată în octombrie 2016.