Turcan: Dragnea, Grindeanu şi Tăriceanu se comportă ca blatiştii de serviciu

În loc să acţioneze în direcţia stimulării economiei, Dragnea, Grindeanu şi Tăriceanu se comportă ca blatiştii de serviciu şi preferă să critice mediul privat, acuză Turcan.
Raluca Turcan
Raluca Turcan (Florin Chirila/Epoch Times)

Liderul PNL, Raluca Turcan, le cere social-democraţilor să renunţe la intimidarea şi şantajul exprimat la adresa companiilor private care susţin bugetul de stat şi să revină cât mai repede la priorităţile cetăţenilor.

"Solicităm PSD să iasă din starea de inutilitate, să renunţe la intimidarea şi şantajul exprimat la adresa companiilor private care susţin bugetul de stat şi să revină cât mai repede la priorităţile cetăţenilor", scrie, pe Facebook, Raluca Turcan, în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a vorbit la România TV despre "zvonuri" conform cărora corporaţii multinaţionale şi chiar naţionale şi-ar fi stimulat oamenii să meargă la proteste.

În opinia Ralucăi Turcan, seria de atacuri lansate de PSD la adresa capitalului privat confirmă haosul din gândirea economică a guvernului PSD-ALDE.

"Vă mai aduceţi aminte de programul economic al PSD? Ce păcăleală! Supra-taxarea capitalului privat e tot ce ştie PSD în materie de economie. PSD agită acum în mod demagogic tema multinaţionalelor ca adversari ai României, când problema de fond o reprezintă lipsa de competiţie autentică din domenii cruciale pentru dezvoltarea economică.

PSD a preferat dintotdeauna lipsa de competiţie. De exemplu, PSD tolerează stoarcerea de bani a românilor din cauza unei competiţii limitate în sectoarele de asigurări şi utilităţi:

1. PSD nu face nimic cu privire la problema preţurilor la RCA. Dacă s-ar gândi la români, PSD ar fi preocupat de nevoia de a consolida competiţia pe piaţa asigurărilor, dar şi eficienţa ASF, astfel încât românii să beneficieze de preţuri corecte la RCA; Aşadar, zero preocupare la PSD pentru preţurile mari plătite de români.

2. PSD nu face nimic cu privire la chestiunea tarifelor exagerate ale conectării la utilităţi pentru construcţiile noi (electricitate şi gaze). De la întârzierea conectării, până la impunerea anumitor firme care să facă racordul, acest domeniu musteşte de lipsa de competiţie; din nou, zero preocupare la PSD pentru preţurile mari plătite de români.

Acestea sunt doar două exemple de chestiuni importante pentru români, dar în legătură cu care domnii Dragnea, Grindeanu şi Tăriceanu se comportă ca blatiştii de serviciu", adaugă Turcan.