Twitter refuză să blocheze ştiri false emise de un oficial chinez la adresa SUA

.
. (Nicholas Kamm / AFP / Getty Images)

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lijian Zhao, a afirmat într-un tweet săptămâna aceasta că "este posibil ca armata americană să fi adus epidemia la Wuhan", citând transmisii ale canalelor americane de televiziune cu un interviu al directorului agenţiei de sănătate publică din SUA, Robert Redfield, care afirma că la începutul epidemiei, cazurile de îmbolnăvire cu virus Wuhan au fost confundate cu cele ale unei gripe obişnuite.

Televiziunea de stat din China a tradus în mod eronat afirmaţiile lui Redfield făcându-le să sune ca şi cum oficialul american ar fi susţinut că SUA se află la originea epidemiei de virus care a lovit China. Dat fiind controlul Partidului Comunist Chinez asupra mass mediei şi faptul că traducerea nu a fost corectată prompt, incidentul a fost, probabil, ordonat de Ministerul Propagandei sau conducerea comunistă de la Beijing.

O asemenea teorie coinspiraţionistă a apărut pe social media chineză în primele zile ale epidemiei, în momentul în care aparatul de cenzură pe internet a avut greutăţi în stăvilirea răspândirii ştirilor despre focarul viral din oraşul Wuhan.

Potrivit Quartz, „Conspiraţia presupune că 300 de sportivi din armata americană care, în octombrie, au participat la cea de-a VII-a ediţie a Jocurilor Mondiale Militare de la Wuhan, unde a izbucnit epidemia pentru prima dată, au fost infectaţi cu virusul, răspândindu-l în China”.

SUA a ignorat incidentul, regimul comunist chinez răspândind în mod uzual dezinformări cu privire la Occident.

Cu toate acestea teoria a devenit versiunea oficială în momentul în care un tweet al purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Lijian Zhao a sugerat că Statele Unite încearcă să păstreze secret un plan de răspândire a virusului în China.

Deşi companiei Twitter i s-a cerut să blocheze tweet-ul oficialului chinez, compania a refuzat, motivând că nu încalcă regulile companiei, conform publicaţiei Daily Caller.

Cu toate acestea, la începutul răspândirii epidemiei din China, contul publicaţiei Zerohedge a fost blocat de Twitter în momentul în care a publicat ştiri despre o lucrare a unor cercetători indieni care au găsit secvenţe genetice de virus HIV inserate între genele virusului Wuhan.

Dublul standard al companiei americane Twitter nu este fără precedent. Youtube, Facebook, Google şi alte companii hi-tech par să blocheze sau să îngroape ştiri şi materiale care critică regimul comunist şi să le favorizeze pe cele care critică societăţile occidentale presupus libere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură