Vot istoric în Ucraina

Ucrainenii merg duminică la vot pentru alegerile parlamentare. Sondajele arată că rezultatele alegerilor vor întări mandatul pro-european al preşedintelui Petro Poroşenko şi vor contribui la încheierea conflictului ruso-ucrainean din estul ţării, relatează Reuters.

Secţiile de votare s-au deschis la ora 8:00 în cadrul primei runde de alegeri parlamentare de la încheierea protestelor din capitala Kiev, care l-au forţat pe preşedintele pro-Moscova Viktor Ianukovici să fugă din ţară şi au facilitat instalarea conducerii pro-europene prezidate de Poroşenko.

Petro Poroşenko a cerut ca alegerile parlamentare să aibă loc imediat, pentru a îndepărta din vechiul parlament oficialii loiali lui Ianukovici şi a constitui o adunare parlamentară cu o majoritate pro-europeană.

Sondajele de opinie au arătat că forţa principală a adunării care va cuprinde 450 de parlamentari va consta într-un grup politic care-l susţine pe Poroşenko.

Un astfel de rezultat ar putea tensiona relaţiile cu Rusia pe care Kievul o acuză că sprijină forţele pro-ruse participante în conflictul din estul Ucrainei care a ucis peste 3.700 de persoane şi a agravat problemele economice ale Ucrainei.

Alegătorii vor găsi 29 de partide pe buletinele de vot. Dar se aşteaptă ca doar câteva partide să atingă cota minimă de 5%, necesară pentru asigurarea prezenţei în parlament.

Mulţi dintre alegători nu-şi vor putea exprima opţiunile în Crimeea, care a fost anexată militar de Rusia, cât şi în părţile din estul ţării unde forţele pro-ruse deţin controlul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe