UE adoptă un compromis franco-german privind Nord Stream 2

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel (Getty Images)

Franţa şi Germania au ajuns la un compromis care va permite Berlinului să rămână principalul negociator cu Rusia în privinţa proiectului Nord Stream 2, au confirmat vineri lideri europeni, potrivit Deutsche Welle.

“Cu privire la directiva pentru gaz, am ajuns la un acord şi acest lucru a fost posibil datorită faptului că Germania şi Franţa au conlucrat”, a declarat cancelarul german Angela Merkel la o conferinţă de presă comună cu preşedintele din Mali, Ibrahim Boubacar Keita.

Cele două state UE au căzut acum de acord să asigure monitorizarea proiectului din “teritoriul şi apele teritoriale ale statului membru unde este localizat primul punct de interconectare”.

Merkel a declarat că viitorul gazoduct este un “proiect pur economic” care va garanta surse de aprovizionare cu gaze mai ieftine şi mai de încredere.

Ministerul francez de Externe semnalase anterior intenţia de a vota în favoarea adoptării unor schimbări la o directivă UE privind reglementarea importurilor de gaze, schimbări care ar fi pus în pericol planurile ruso-germane privind gazoductul Nord Stream 2.

Dar, după ce s-a încheiat acordul între cei doi membri UE, guvernul francez a subliniat că nu există o criză franco-germană.

“Dependenţa de gazul rusesc ne îngrijorează. Din acest motiv, este important pentru noi să ne asigurăm controlul european astfel încât această dependenţă să nu crească”, a precizat un purtător de cuvânt al guvernului din Paris pentru agenţia de ştiri DPA.

Compromisul la care s-a ajuns vineri, care nu are natură obligatorie până când va fi aprobat de Parlamentul European, a fost susţinut de toate statele membre în afara Bulgariei.

Dacă va fi aprobat de Bruxelles, acest acord ar putea complica lucrurile pentru gigantul rus Gazprom, care va trebui să urmeze reglementătile UE şi să nu mai fie singurul operator al gazoductului.

Proiectul Nord Stream 2 înfruntă opoziţie din partea multor state est şi central europene, a SUA şi în special din partea Ucrainei, deoarece proiectul riscă să mărească dependenţa Europei de gazul natural rusesc şi va evita infrastructura de conducte existentă pe teritoriul ucrainean.

Într-un articol de opinie publicat de Deutsche Welle, ambasadorii americani din Germania, Danemarca şi Uniunea Europeană au cerut joi membrilor blocului să susţină amendamentele propuse la reglementările privind piaţa energetică a UE.

“Nord Stream 2 va mări şi mai mult vulnerabilitatea Europei în faţa şantajului rusesc în sectorul energiei”, au punctat ambasadorii.

Comisia Europeană doreşte să aibă un cuvânt de spus cu privire la modul în care este folosit Nord Stream 2 înainte să fie finalizat procesul de construire a acestuia, care implică diverse companii europene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe