UE anunţă sancţiuni împotriva Grupului de la Vişegrad din cauze respingerii cotelor privind imigranţii

Comisia Europeană a avertizat că ar putea începe, chiar de săptămâna viitoare, să aplice sancţiuni împotriva Poloniei, Ungariei, Republicii Cehe şi Slovaciei pentru că refuză să respecte regulile cotelor UE privind solicitanţii de azil.
Criza refugiaţilor în Europa
 
Criza refugiaţilor în Europa   (Foto: Spencer Platt/Getty Images - Epoch Times Germania)

Polonia, Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă – cunoscute sub numele de Grupul de la Vişegrad – au refuzat să primească imigranţi în baza sistemului de cote obligatorii. Planul Comisiei Europene a urmărit, iniţial, relocalizarea a 160.000 de imigranţi din Italia şi Grecia pe cuprinsul celorlalte state membre.

Polonia şi Ungaria au fost deja avertizate că trebuie să înceapă să primească imigranţi până în luna iunie, altfel vor fi sancţionate de UE. Republica Cehă a declarat că se retrage din schemă, în timp ce Slovacia a început deja proceduri legale împotriva UE cu privire la cotele obligatorii.

În septembrie 2015, Comisia a convenit ca, printre altele, să relocalizeze 160.000 de imigranţi din Grecia şi Italia în alte state membre, conform unui sistem de cote, în funcţie de populaţie şi PIB,

Deşi cifra a fost redusă la 98.255, până acum doar 20.327 au fost relocalizaţi pe baza schemei.

Comisia a cerut Ungariei şi Poloniei să ofere garanţii şi înceapă să relocalizeze imediat imigranţi, Republicii Cehe să reînceapă relocalizarea fără nicio întârziere şi Austriei, care în prezent a început să facă promisiuni Italiei, să facă acelaşi lucru şi în privinţa Greciei.

Prima etapă a procedurii UE de infringement – care ar putea să aibă loc chiar săptămâna viitoare (începând cu 12 iunie) – este o scrisoare trimisă celor patru state, care au la dispoziţie două luni pentru a răspunde. Dacă răspunsul nu este satisfăcător, Comisia va emite o “opinie raţională” la care cele patru state au la dispoziţie alte două luni pentru a răspunde.

Dacă această etapă eşuează, Comisia va duce statele membre la Curtea Europeană de Justiţie – mişcare care ar putea dura câţiva ani – şi după aceea eşecul conformării la cerinţele UE va atrage penalităţi financiare.

De asemenea, Comisia Europeană ar putea lua în considerare, o altă opţiune, retragerea dreptului de vot al celor patru state UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe