UE cere gigantului Apple să plătească impozite restante de miliarde de euro. SUA fumegă

UE a declarat că un acord fiscal favorabil cu Irlanda a ajutat Apple să evite să plătească impozite pe venit în valoare de câteva miliarde de euro. Cererile pentru achitarea acestor bani ar putea amplifica tensiunile cu Washingtonul, care susţine că sumele restante respective aparţin Statelor Unite.
(Captură Foto)

Uniunea Europeană a ordonat Irlandei marţi să recupereze impozite restante în valoare de 13 miliarde de euro de la Apple, după ce a decis că un acord special încheiat de statul UE cu gigantul hi-tech american în cazul impozitelor este echivalent cu un ajutor de stat ilegal.

Conform legii UE, impozitarea este o chestiune de competenţă naţională, dar ţărilor membre le este interzis să ia măsuri care ar acorda companiilor un avantaj în faţa concurenţei lor.

Dar exact acest lucru l-a făcut Dublinul când a permis companiei Apple să direcţioneze profituri în valoare de zeci de miliarde de dolari prin Irlanda pentru a evita plătirea de impozite, conform comisarului UE pentru competiţie Margrethe Vestager.

“Acest tratament preferenţial a permis companiei Apple să plătească un impozit pe profit de 1% pe profiturile sale europene în 2003, şi de 0,005% în 2014”, a declarat Vestager marţi la o conferinţă de presă în Bruxelles.

Anunţul a fost făcut la trei ani după lansarea unei investigaţii privind avantajele fiscale oferite de Irlanda companiei Apple, companie care îşi desfăşoară majoritatea afacerilor sale globale prin filialele susţinute de irlandezi.

Entităţile în cauză sunt Apple Operations Europe şi Apple Sales Internaţional. În schimbul ajutorului din partea guvernului irlandez, Vestager a declarat că Apple a fost de acord să menţină aproximativ 5.000 de locuri de muncă în ţară.

Ancheta Comisiei este cel mai recent dintr-o serie de cazuri antitrust împotriva corporaţiilor americane majore, cazuri care au vizat Starbucks, gigantul în fast food McDonald’s şi website-ul Amazon.

De la aşa numitele dezvăluiri luxleaks în 2014, care au expus schemele de evaziune fiscală între Luxemburg şi corporaţii multinaţionale, UE a făcut din colectarea impozitelor o prioritate principală.

Anul trecut, Vestager a ordonat Olandei să recupereze impozite restante în valoare de 30 de milioane euro de la Starbucks. În mod similar, constructorului de maşini italian Fiat i s-a cerut să plătească 30 milioane de euro către Luxemburg.

Dar aceste acţiuni au atras nemulţumirea Washingtonului, care a criticat săptămâna trecută abordarea Comisiei, afirmând că încercarea de a forţa corporaţiile americane să plătească taxe suplimentare în Europa nu este consistentă cu tratatele fiscale UE-SUA.

Secretarul Trezoreriei americane, Jack Lew, a declarat că unul dintre motivele pentru care multinaţionalele americane îşi creează filiale în străinătate este acela de a evita plătirea de taxe în SUA. Astfel, orice sumă de bani recuperată de la companiile respective ar aparţine de fapt administraţiei americane, în viziunea lui Lew.

Lew şi-a documentat poziţia într-un raport de 26 de pagini pe care l-a publicat săptămâna trecută. În plus, el a discutat despre aceste chestiuni cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Apple şi Irlanda vor face apel

Apple a câştigat anul trecut 18 miliarde de dolari, cel mai mare câştig raportat vreodată de o corporaţie. Începând cu luna iunie a acestui an, valoarea totală a Apple s-a ridicat la 231,5 miliarde de dolari în numerar, echivalente în numerar şi titluri de valoare pe piaţă, majoritatea fiind deţinute în filiale în alte ţări decât SUA.

Atât Apple cât şi guvernul irlandez au declarat că vor face apel la ordinul UE.

“Sistemul nostru fiscal este creat pe baza aplicării stricte a legii”, a declarat ministrul irlandez al Finanţelor Michael Noonan, care şi-a exprimat profunda nemulţumire faţă de decizia UE.

Într-o declaraţie, Apple a susţinut la rândul său că “respectă legea” şi a insistat că a plătit toate taxele cerute de statele unde îşi desfăşoară activitatea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe