UE doreşte să amendeze companiile de Internet care nu şterg rapid “conţinutul extremist”

(Captură Foto)

Companiile de Internet ar putea primi amenzi piperate din partea Comisiei Europene dacă se adoptă o nouă propunere privind impunerea de penalităţi asupra paginilor de web care eşuează să şteargă conţinutul extremist în cel mult o oră de la raportarea acestuia.

“O oră este fereastra de timp decisivă în care se poate produce cel mai mult rău”, a precizat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său anual despre Starea Uniunii, care a fost susţinut miercuri.

Organul executiv al Uniunii Europene a propus miercuri noua lege, care urmăreşte să limiteze “propaganda care pregăteşte, incită sau glorifică actele de terorism” în mediul online, a precizat AP. Această limitare va fi aplicată prin forţarea companiilor de Internet să plătească semnificativ pentru eşecul înlăturării acestui tip de conţinut într-o manieră promptă.

Potrivit proiectului de lege, care trebuie să obţină sprijinul naţiunilor membre şi al Parlamentului European pentru a deveni lege, companiile de Internet nu numai că vor trebui să şteargă la timp conţinutul extremist, dar vor trebui şi să ia unele măsuri, precum instalarea de sisteme automate care să împiedice repostarea conţinutului şters, sau vor fi amendate sever: 4% din cifra de afaceri globală anuală.

AP a notat că această amendă seamănă cu amenda de 4,3 miliarde de euro aplicată împotriva Google pentru presupuse practici anticoncurenţiale legate de sistemul său de operare Android. Google deţine platforma YouTube, folosită pentru găzduirea de materiale video.

În discursul său despre Starea Uniunii, Juncker a mai afirmat că Google, Twitter, Facebook şi alte companii au fost avertizate în luna martie să accelereze procesul voluntar de înlăturare a conţinutului ilegal dacă nu doresc să fie sub incidenţa unei legi care să le oblige să facă acest lucru, adăugând că agenţiile de reglementare nu sunt mulţumite de progresul realizat de atunci, precizează publicaţia The Times of Israel.

În schimb, Comisia Europeană va cere guvernelor naţionale să creeze structurile de suport necesare pentru a permite identificarea conţinutului extremist, pentru a impune sancţiuni conform cerinţelor şi pentru a gestiona procesul apelurilor pentru acele acuzaţii.

“Împărtăşim dorinţa Comisiei Europene de a reacţiona rapid la conţinutul terorist şi de a ţine departe de platformele noastre extremismul violent”, a susţinut Google într-o declaraţie publicată miercuri. “Apreciem atenţia acordată de Comisie acestui lucru şi vom continua să lucrăm îndeaproape cu ei, cu statele membre şi cu agenţiile de aplicare a legii în privinţa acestei probleme cruciale”.

Începând cu 2015, industria a cooperat în mod voluntar pentru a opri utilizarea eronată a site-urilor de Internet de către grupurile extremiste, chiar creând o “bază de date cu conţinut terorist cunoscut” pentru a îmbunătăţi procesul, a precizat Reuters.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură