UE retrage 8 ţări de pe o controversată listă neagră a paradisurilor fiscale

Bancnote de 50 şi 100 de dolari
Bancnote de 50 şi 100 de dolari (Getty Images)

Miniştrii de finanţe ai Uniunii Europene au înlăturat 8 ţări, inclusiv mult criticatul stat Panama, de pe lista neagră a paradisurilor fiscale. Miniştrii susţin că aceste state s-au angajat să aplice reforme pentru a respecta standardele UE privind transparenţa fiscală. Dar natura acestor reforme nu a fost încă făcută publică.

Barbados, Grenada, Coreea de Sud, Macao, Mongolia, Panama, Tunisia şi Emiratele Arabe Unite sunt cele opt ţări scoase de pe lista neagră în timpul întâlnirii de marţi a miniştrilor UE în Bruxelles.

“Înţeleg că unele ţări au fost trecute de pe lista neagră pe lista gri”, a declarat reporterilor Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare. “Lista gri va acoperi 50 de teritorii sau ţări, dar angajamentele pe care le-au făcut trebuie să fie făcute publice, pentru a putea fi evaluate, controlate”.

În prezent există nouă jurisdicţii rămase pe lista neagră, care a fost creată doar în decembrie 2017.

Diverşi critici susţin că lista vizează în mod nedrept ţările în curs de dezvoltare, care nu fac parte din Uniunea Europeană.

“Cum este posibil să te mişti aşa de repede pentru a scoate de pe listă anumite ţări şi să le ceri să adopte reforme, în timp ce însăşi UE nu este capabilă să se reformeze”, a întrebat Aurore Chardonnet, consilier pe probleme de fiscalitate la Oxfam. “În noiembrie 2017, Oxfam a evidenţiat patru state membre care nu respectă în totalitate propriile criterii ale UE, şi anume Olanda, Luxemburg, Irlanda şi Malta”.

Miniştrii UE susţin că angajamentul pentru reformă arată că procesul funcţionează, însă diverşi activişti şi politicieni cer ca detaliile acestor angajamente să fie făcute publice.

Ţările se pot întoarce pe lista neagră dacă eşuează să realizeze schimbările promise.

Printre cei aflaţi în continuare pe lista neagră se numără Bahrain, Sfânta Lucia şi Namibia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe