"Uniţi toţi, scăpăm ţara de hoţi!" - Protest în Victoriei de Ziua Unirii Principatelor Române

Protestatarii s-au prins în Hora Unirii în faţa Guvernului pentru a transmite mesajul politicienilor că îşi doresc ca de 1 Decembrie 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, să nu mai avem niciun "penal" şi corupt în tribuna oficială.
Protest
Protest (Mihut Savu)

UPDATE: Câteva sute de persoane s-au strâns miercuri seara, în Piaţa Victoriei, unde au onorat ziua Unirii Principatelor Române prinzându-se într-o Horă a Unirii. De asemenea, protestatarii şi-au exprimat dezaprobarea faţă de politica anti-justiţie dusă de PSD-ALDE, scandând: "PSD, ciuma roşie", "Nu vrem să fim o naţie de hoţi" şi "PSD, nu uita, România nu-i a ta."

La un moment dat, parte din cei prezenţi în Piaţă şi-au ridicat deasupra capetelor cărţile de identitate pentru a transmite ideea că, potrivit articolului 68 din Constituţie, care prevede că şedintele celor două Camere ale Parlamentului sunt publice, pot intra liber la dezbateri, doar în baza actului de identitate. "Nu scăpaţi!" şi "Să vă fie frică!", au strigat oamenii.

"Ne bucurăm de prezenţa tuturor românilor care se află în acest moment în Piaţa Victoriei, regretăm că nu sunt mai mulţi pentru că avem două momente speciale în an, Mica Unire şi Marea Unire şi dacă în aceste momente nu suntem împreună să ne prindem mâinile să fim umăr lângă umăr şi să jucăm Hora Unirii, atunci când?! Ne dorim să fim cât mai mulţi în aceste momente speciale. La mulţi ani tuturor românilor de oriunde s-ar afla ei pentru că toţi suntem fraţi! Dumnezeu să ajute şi să ocrotească România! La mulţi ani, România!", a declarat o protestatară.

La debutul protestului, în mijlocul mulţimii a venit şi un grup de tineri aprent dintr-o galerie a unei echipe de fotbal. Protestul nu a fost însă deturnat, tinerii rezumându-se la scandări şi prins într-o Horă a Unirii.

* * *

Protestatarii pro-Justiţie curată vor marca Ziua Unirii Principatelor Române printr-un protest inedit în faţa Guvernului. Evenimentul va avea loc în Piaţa Victoriei, loc unde cetăţenii cer neîntrerupt de 359 de zile plecarea penalilor din fruntea ţării, unde participanţii se vor prinde, la ora 20.00, într-o horă a Unirii.

"În anul Centenarului Marii Uniri, la 159 de ani de la Mica Unire (Unirea Principatelor Române), mergem cu mic, cu mare, în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a transmite un mesaj clar clasei politice: Uniţi toţi, scăpăm ţara de hoţi!
România trebuie să fie condusă de politicieni integri şi competenţi, nu de politicieni penali şi corupţi!
Vom lupta până la capăt până când vom avea o generaţie de politicieni cu care să ne mândrim şi pe care să îi respectăm!

Ne dorim ca de 1 decembrie 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, să nu mai avem niciun politician penal şi corupt în tribuna oficială, iar pentru acest lucru este nevoie în principal ca justiţia să fie independentă, neaservită politicului, corupţia în rândul politicienilor să dispară iar această clasă politică să treacă prin filtrul lustraţiei!

Pe 24 ianuarie, la ora 20:00 vom da mână cu mână şi vom învârti hora frăţiei în Piaţa Victoriei! Haideţi să ne mobilizăm şi să venim foarte mulţi pentru ca această horă să se întindă în toată Piaţa Victoriei! Pentru noi va fi şi Hora Unirii Noastre pentru o justiţie independentă neaservită politic, împotriva politicienilor penali şi corupţi şi împotriva noului guvern propus de conducerea PSD ALDE la comanda lui Dragnea!

Propunem persoanelor cu maşini care se află în trafic să rămână în trafic şi să ne susţină pe perioada protestului venind la ei cu steaguri, afişe şi multă voie bună!", transmit protestatarii pe pagina de Facebook a evenimentului.

La proteste şi-au anunţat prezenţa şi cetăţeni din Constanţa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne