UNPR anunţă planul cincinal - "Reînvierea" noţiunii de naţionalism

Gabriel Oprea
Gabriel Oprea (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

UNPR vrea să reînvine noţiunea de naţionalism urmând să elaboreze un plan politic naţional care va sta la baza iniţiativelor pe care şi le va asuma în următorii 5 ani, a anunţat luni preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, în cadrul unei conferinţe de presă.

"În următorii 5 ani vreau să reînviem şi noţiunea de naţionalism. Evident mă refer la cel pozitiv, constructiv aşa cum se manifestă el în ţările puternice din Europa. Pentru UNPR acest naţionalism înseamnă că orice decizie guvernamentală, orice lege adoptată în parlament va fi gândită în primul rând pentru binele ţării, nu pentru binele unui partid, nu pentru binele unor companii, nu pentru a impresiona pe cineva din afara ţării", a declarat Gabriel Oprea.

Prin urmare, UNPR va elabora şi va propune în cursul acestui an un plan politic naţional care va constitui baza pentru iniţiativele legislative, guvernamentale pe care şi le va asuma în următorii 5 ani.

"Acest plan politic naţional va include câteva direcţii prioritare – toate acestea pleacă de la ideea de interes naţional şi de la cea de naţionalism pozitiv şi constructiv pe care UNPR şi le asumă", a mai precizat şeful UNPR.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne