UPDATE: O nouă alianţă pe scena politică? PNL-ul face front cu partidul lui Geoană. După alegeri, însă

La scurtă vreme după ce PSD a semnat protocoale de colaborare la alegeri cu UNPR şi ALDE, liberalii se aliază şi ei cu formaţiunea fostului lider PSD, Mircea Geoană.
Mircea Geoana
Mircea Geoana (Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

UPDATE. Mircea Geoană a anunţat că formaţiunea sa va candida cu liste şi candidaţi proprii la alegerile locale şi parlamentare din 2016 iar alianţa cu PNL va fi una post electorală, în condiţiile în care "PSRO este un partid social democrat modern", iar liberalii au o altă doctrină.

"Nu creăm niciun fel de amalgam între două doctrine diferite, suntem două partide diferite. Avem o bază de colaborare şi o bază de dialog... tot ce înseamnă o colaborare în ziua votului şi după ziua votului este o consecinţă firească a acestor lucruri.", a declarat Geoană.

* * *

PNL şi PSRO al lui Mircea Geoană vor încheia un protocol pentru alegerile locale din iunie, protocol ce ar putea fi extins şi pentru alegerile parlamentare, au declarat, pentru Mediafax, surse din rândul PNL.

Protocolul dintre cele două partide urmează să fie pe ordinea de zi a comisiei de unificare şi a Biroului Politic Naţional al PNL, care vor avea loc luni, potrivit unor surse liberale. La rândul lor liderii PSRO se vor întruni în şedinţă, duminică fiind programată o şedinţă a Comitetului Liderilor PSRO, format din Biroul Naţional de Conducere şi liderii filialelor judeţene.

Acordul între PNL şi PSRO, partid fondat de Geoană şi acum urmăritul penal Vanghelie, după excluderea din PSD survine la scurt timp după ce PSD a încheiat înţelegeri cu UNPR şi alianţa condusă de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, ALDE.

Reamintim că încă dinainte de înregistrarea oficială a formaţiunii sale, Geoană a clamat că partidul alternativă la PSD pe care-l va înfiinţa este unica soluţie de care are nevoie ţara şi s-a declarat dornic să guverneze alături de PNL, susţinând cu liberalii un proiect de ţară, practic, un fel de nou USL.

"Putem să intrăm într-o majoritate, noul PSD, noul PNL, de tip german, cu un proiect de ţară convenit între stânga şi dreapta în care noi ne aducem contribuţia noastră, a angajaţilor, pe sănătate, pe locuri de muncă, pe lucruri de nedreptate socială, care sunt foarte mari", declarase Geoana în ianuarie 2015.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne