USR îi scrie lui Iohannis. Miza: "Dezvoltarea raţională a oraşelor"

USR îi cere şefului statului să nu promulge legea vizând respingerea ordonanţei privind urbanismul, ordonanţă care interzicea PUG-urile ce au nenorocit oraşele.
Nicuşor Dan
Nicuşor Dan (Epoch Times)

Uniunea Salvaţi România i-a transmis preşedintelui Iohannis o scrisoare prin care-i solicită acestuia să nu promulge legea prin care a fost respinsă OUG 100 privind urbanismul, a anunţat, miercuri, liderul formaţiunii, Nicuşor Dan, în opinia căruia respingerea acestei ordonanţe va rezulta în mai puţină transparenţă şi mai multă corupţie în urbanism.

În scrisoarea adresată lui Iohannis, reprezentanţii USR au invocat mai multe motive, în primul rând un motiv de neconstituţionalitate. Astfel, Constituţia spune că în România funcţionează principiul bicameralismului, ceea ce înseamnă, în opinia lui Dan, că cele două camere trebuie să aibă opinii concordante, ori Senatul a adoptat OUG 100 iar Camera Deputaţilor a respins-o, cele două opinii fiind diametral opuse.

În plus, se ridică şi problema de oportunitate a acestei ordonanţe, care venea să pună ordine în domeniul urbanismului şi construcţiilor, a precizat Nicuşor Dan, reamintind că prin acea OUG se interziceau Planurile Urbanistice Generale (PUG-uri) pe parcele care "au nenorocit oraşele", se eliminau conflictele de interese la nivelul comisiilor tehnice de urbanism etc.

"Argumentul pentru care în comisie s-a respins este că la Ministerul Dezvoltării este un colectiv de lucru pentru o nouă lege a construcţiilor, a urbanismului. Foarte bine, participăm şi noi la dezbateri, numai că ele nu se vor termina foarte curând!", a subliniat liderul USR, exprimându-şi speranţa că Iohannis va retrimite proiectul ordonanţei 100 la dezbateri în Parlament, iar soluţia raţională pentru dezvoltarea oraşelor din România va avea câştig de cauză.