Vacanţa de sărbători îl aduce pe premierul canadian în faţa comisiei de etică

Primul ministru al Canadei, Justin Trudeau, este anchetat din cauza unei vacanţe petrecute pe insula privată a miliardarului filantrop şi lider spiritual Aga Khan. Trudeau şi familia lui au fost invitaţi de Aga Khan în Bahamas de Anul Nou.
Premierul canadian Justin Trudeau
Premierul canadian Justin Trudeau (Drew Angerer/Getty Images)

Comisarul federal de etică trebuie să stabilească acum dacă vacanţa premierului Trudeau a încălcat normele privind conflictul de interese. Legea conflictului de interese interzice demnitarilor canadieni să accepte cadouri, inclusiv vacanţe gratuite.

După o anchetă preliminară făcută săptămâna trecută, comisarul de etică Mary Dawson a declarat că va investiga în mod oficial dacă Trudeau a încălcat legile de etică.

Atunci când ştirile despre vacanţa de Anul Nou au fost făcute publice Trudeau a declarat că este "mai mult decât fericit" să răspundă oricăror întrebări şi a recunoscut, de asemenea, că a folosit elicopterul privat al lui Aga Khan, potrivit BBC.

Karim Aga Khan
Karim Aga Khan (Getty Images)

Fundaţia Aga Khan este înregistrată ca grup de lobby şi a primit sute de milioane de dolari în contracte semnate în ultimele decenii cu guvernul canadian, condus atât de liberali, cât şi de conservatori.

Karim Aga Khan este al 49-lea iman al comunităţii ismailiţilor - o ramură a musulmanilor şiiţi. De asemenea, el este printre primii 15 cei mai bogaţi membri ai unei familii regale din întreaga lume şi este absolvent al Harvard.

Aga Khan este prieten apropiat al familiei Trudeau şi a dus coşciugul tătălui lui Justin Trudeau.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe