Valul masiv de investiţii în infrastructură loveşte regimul chinez sub centură

Horace “Woody” Brock de la Strategic Economic Decisions este un mare fan al cheltuielilor în infrastructură. Academicianul ar dori ca SUA să investească 10 trilioane de dolari în infrastructura publică în 2016.
Trenuri de mare viteză în gara din Beijing
Trenuri de mare viteză în gara din Beijing (AFP/Getty Images)

Într-un interviu cu ziarul Epoch Times, Brock a discutat despre investiţiile chineze în infrastructură şi situaţia actuală a economiei chineze.

Epoch Times: China a investit în infrastructură mai mult decât oricare altă ţară în ultima decadă. Vor obţine venituri ridicate în viitor?

Woody Brock: Răspunsul este clar. Când construieşti drumuri care nu duc nicăieri, când construieşti oraşe goale, atunci ai o rată negativă ridicată pentru obţinerea de câştiguri.

La început, China nu a făcut acest lucru. În opinia mea, în perioada 1981-2005, China a cheltuit eficient o mulţime de bani, într-o infrastructură imensă, dar a făcut-o corect. Când a început să împrumute bani nu a mai construit un drum ce nu duce nicăieri, deoarece exista un nou oraş unde ajungea acel drum şi apoi mai exista un tren.

Ei au făcut acest lucru timp de 25 de ani. Aşa cum susţine teoria, acest lucru ar fi trebuit să alimenteze enorm productivitatea şi creşterea economică şi aşa s-a şi întâmplat. Teoria bună nu este niciodată greşită.

Epoch Times: Dar apoi ce s-a întâmplat?

Mr. Brock: Înainte, nu s-a auzit un cuvânt despre credite neperformante în China. Dar, începând cu 2010 a început să se audă despre aşa ceva. Când a avut loc criza financiară globală, strategia de export a Chinei s-a prăbuşit.

Ei [regimul chinez] au sperat că, de fapt, consumul va creşte şi investiţiile vor scădea de la 45 la 32% din PIB. Dar acest lucru nu a funcţionat, aşa că ei au trebuit să recurgă la cheltuieli de investiţii masive pentru a menţine populaţia ocupată când povestea cu exportul nu a mai funcţionat.

Ei au trebuit să facă acest lucru deoarece China este diferită de Rusia. În Rusia, când ai criză economică, muncitorii se îmbată. Dar în China ei se revoltă şi urăsc Partidul Comunist, care este format în mare parte din hoţi şi criminali.

Regimul este înspăimântat de propriul popor. Din acest motiv ... [liderul chinez] Xi Jinping spune băncilor: “Nu îmi pasă dacă pierdeţi bani, nu opriţi finanţarea acestor lucruri noi. Fabricile nu trebuie să se oprească din producerea de fleacuri. Trebuie să menţinem oamenii ocupaţi cu munca”.

Epoch Times: Care este părerea dumneavoastră asupra actualei încetiniri economice [chineze]?

Mr. Brock: China are probleme acum şi ar trebui să aibă probleme deoarece a construit 18 oraşe prin care poţi vedea. Are o datorie enormă deoarece acum ei nu au respectat protocolul şi nu au investit în lucruri bune. Nu au făcut-o.

Regimul trebuie să îşi menţină propriul popor ocupat cu munca. Lumea este impresionată de faptul că Beijingul a navigat prin Marea Recesiune şi şi-a menţinut PIB-ul pe linia de plutire. Săpatul unor găuri care nu duc nicăieri, aşa cum s-a exprimat John Maynard Keynes, face ca PIB-ul să crească.

Dar apoi s-a întâmplat ceva în 3 ianuarie 2013, când lumea se afla în proces de recuperare. Regimul chinez s-a dus la cutia sa poştală şi ghiciţi ce a găsit acolo? Un cec pentru chirie. A descoperit că nu există o creştere economică şi că din acest motiv s-au prăbuşit unele dintre băncile regionale.