Varşovia cedează presiunilor americane şi israeliene. Modifică legea privind Holocaustul

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki
Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki (Getty Images)

Polonia a făcut o schimbare majoră de macaz când a renunţat la ameninţarea cu închisoarea pentru persoanele care sugerează că ţara a fost complice la crimele comise de nazişti împotriva evreilor, aparent în încercarea de a-şi îmbunătăţi relaţiile cu Israel şi SUA, precizează Express.co.uk.

Parlamentarii polonezi au votat în favoarea schimbării mult disputatei legi privind Holocaustul după apelul făcut de premierul Mateusz Morawiecki, la doar patru luni după aprobarea legii.

Noua decizie a decriminalizat actul de atribuire a crimelor naziste Poloniei, transformând prevederea penală precedentă într-o infracţiune civilă care nu mai este pedepsită cu închisoarea.

Amendamentul, introdus în Parlament de Morawiecki, a fost votat cu o majoritate covârşitoare, doar 25 de parlamentari opunându-se şi 5 abţinându-se în Camera Inferioară cu 460 de locuri.

Ulterior, tot miercuri, actul legislativ a fost promulgat de preşedintele polonez Andrzej Duda.

Într-o declaraţie comună, Morawiecki şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au declarat că cele două ţări sunt “prieteni şi parteneri”.

Liderii au declarat: “Respingem acţiunile care urmăresc să învinuiască Polonia sau naţiunea poloneză ca un întreg pentru atrocităţi comise de nazişti şi colaboratorii lor din diferite naţiuni”.

Separat, Netanyahu a precizat că este mulţumit de faptul că Polonia a anulat în întregime “clauzele care... au provocat o furtună şi consternare în Israel şi în rândul comunităţii internaţionale”.

Legea iniţială a fost dur criticată de SUA şi Israel, care au acuzat Polonia că pune în pericol libertatea de exprimare şi muşamalizează rolul unor polonezi care au ucis sau denunţat evrei în timpul celui de-al doilea război mondial.

Dezbaterea a devenit atât de încinsă încât Washingtonul a avertizat Polonia care ar putea expune riscului “poziţia sa strategică” în lume.

Schimbarea poziţiei partidului polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) urmăreşte să îmbunătăţească legăturile privind securitatea cu SUA.

La câteva ore după aprobarea amendamentului, Morawiecki a declarat că speră că această acţiune va ajuta Varşovia să îmbunătăţească relaţiile cu Israelul.

Conform versiunii originale a legii, persoanele care ar fi acuzat naţiunea poloneză de crime comise împotriva evreilor în timpul ocupaţiei naziste sau de colaborare cu regimul lui Adolf Hitler ar fi putut să primească până la trei ani de închisoare.

PiS a apărat iniţial legea, afirmând că era necesară pentru a combate rapoarte media străine care, uneori, folosesc termenul de “lagărele poloneze ale morţii” pentru a discuta despre Auschwitz sau alte tabere naziste ale morţii, doar pentru că acestea au fost localizate pe teritoriul polonez ocupat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe