Veaceslav Negruţă: Pe timp de coronavirus, oficiali din Moldova îşi angajează copiii în funcţii şi îşi rezolvă dosarele penale

Veaceslav Negruţa, fost ministru al Finanţelor, în prezent expert Transparency International-Moldova
Veaceslav Negruţa, fost ministru al Finanţelor, în prezent expert Transparency International-Moldova (europalibera.org)

Expertul de la Transparency International Moldova Veaceslav Negruţă constată că în contextul crizei coronavirusului, când „toată lumea privea la TV, debusolată şi lipsită de informaţie relevantă de la autorităţi: unii şi-au aranjat copiii în funcţii peste hotare, alţii şi-au rezolvat dosarele, intrând sub pălăria şahmatistului (Dodon n.r.), iar (p)rezidentul a făcut ... flotări”.

Fostul ministru de Finanţe scrie pe pagina sa de Facebook că lucrurile vor ieşi total de sub controlul autorităţilor dacă aceştia mai tărăgănează o zi cu declararea stării de urgenţă.

„Opriţi mişcarea haotică a iresponsabilităţii peste tot!!! Protejaţi medicii de avalanşa pe care o direcţionaţi către ei prin ezitarea declarării stării de urgenţă! Informaţi lumea corect, ca să fie mai uşor de gestionat consecinţele!”, a adăugat acesta.

În contextul semnării de către PSRM şi PDM a acordului de coaliţie şi de constituire a Platformei Social-Democrate pentru Moldova şi partajarea fotoliilor guvernamentale, expertul notează că începând cu ziua de luni, 16 martie, Republica Moldova are un „guvern profesionist, tehnocrat”.

„Adică, acel din noiembrie era guvern tehnocrat - 1, de azi - guvern tehnocrat - 2. Exact ca drumuri cârpite 1, 2 şi la infinit. Hopu-i hop, indiferent cum îl porecleşti. De mâine, vorba zânei (Zinaida Greceanîi n.r.) de altădată: autorităţile vor aplica 'toate mijloacele necesare ..., inclusiv armele'. Regim de criminali!”, a concluzionat Veaceslav Negruţă.

Oxana Greceanîi, despre care presa de la Chişinău a scris că este fiica preşedintei Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi, la 11 martie a fost numită de către Guvernul moldovean în funcţia de reprezentant al Chişinăului la Comisia economică euroasiatică.

Fostul ministru de Externe Nicu Popescu a solicitat autorităţilor de la Chişinău anularea postului de reprezentant la Uniunea Euroasiatică, întrucât acesta ar fi un moft euroasiatic costisitor, inutil şi contrar priorităţilor declarate de politică externă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe