Vicepreşedinte al Comisiei de Apărare: PSD tergiversează îngrijorător înzestrarea Armatei!

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, consideră că PSD nu face nimic în chestiunea înzestrării efective a Armatei şi că insistenţa cu care Liviu Dragnea se implică într-o temă pentru care nu are atribuţii ar trebui să ne îngrijoreze.
Ovidiu Raeţchi (PNL)
Ovidiu Raeţchi (PNL) (Eugen Horoiu/Epoch Times)

PSD tergiversează îngrijorător înzestrarea Armatei. Implicarea insistentă a lui Dragnea în subiect, deşi nu e membru CSAT, nu este de bun augur. Ar fi mai rezonabil să îşi vadă de problemele Tel Drum, susţine deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare.

Deşi a fost aprobat de câteva luni, Memorandumul pentru Apărare – a cărui adoptare a fost tergiversată săptămâni bune în Parlament tot de actuala majoritate condusă de PSD – nu a produs niciun rezultat. Avem fonduri alocate doar teoretic militarilor, în practică nu s-a demarat nimic concret, deşi am ajuns la jumătatea anului. Chiar dacă mingea este acum în terenul Ministerului Apărării şi au fost demarate procedurile, PSD nu face nimic concret, totul a rămas la stadiul de promisiuni. Memorandumul pentru Apărare a stabilit o foaie de parcurs şi de achiziţii foarte clară dar, cu toate acestea, batem pasul pe loc. În plus, este îngrijorător faptul că preşedintele Iohannis a fost nevoit să retragă de pe ordinea de zi a CSAT planul pentru înzestrarea Armatei pentru următorii 10 ani, după ce a constatat că documentul venit de la Ministerul Apărării nu respecta obligativitatea alocării a 2% din PIB. Guvernul pare să nu aibă nici cea mai vagă idee de abordarea noastră strategică în NATO”, susţine Raeţchi.

De asemenea, deputatul este de părere că insistenţa cu care care Liviu Dragnea se implică în subiect, deşi nu are o calitate oficială şi nici accesul CSAT necesar, ridică un semn de întrebare tot mai serios:

"Zilele trecute, acesta şi-a asumat discuţii pe subiectul armamentului în Israel. Anterior, în aprilie, Liviu Dragnea a ţinut să îl contrazică pe şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, un specialist incontestabil în domeniu, care anunţase că România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot – acum o variantă demnă de luat în considerare de ţara noastră şi care are şanse bune de a se concretiza. În februarie, Dragnea a intervenit în discuţia despre corvete. Un privitor neutru la această suită de intervenţii s-ar putea gândi că implicarea unei persoane cu multiple probleme penale în discuţiile despre cheltuirea unui fond de 9 miliarde de euro nu este de bun augur. Cred că rezolvarea problemelor de imagine cu Tel Drum ar fi o investiţie de timp mult mai potrivită pentru domnul Dragnea. Şi mai cred că singurul motiv de optimism pe care îl avem este faptul că Tel Drum nu fabrică, deocamdată, armament.", transmite deputatul, potrivit comunicatului de presă remis Epoch Times.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne