Viorel Morari, suspendat din funcţie de Consiliul Superior al Procurorilor

Viorel Morari, şeful Procuraturii Anticorupţie
Viorel Morari, şeful Procuraturii Anticorupţie (CIJM)

Consiliul Superior al Procurorilor a admis, joi, demersul Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, privind suspendarea din funcţie a Procurorului-şef al Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari până la adoptarea definitivă a hotărârii pe dosarul penal în care este vizat.

Viorel Morari a fost reţinut pe 10 ianuarie pentru abuz în serviciu şi fals în acte publice, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv pentru 20 de zile.

Procurorul-şef suspendat al Procuraturii Anticorupţie este învinuit că ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care ar fi înregistrat-o contrar prevederilor legale, în baza căreia a pornit o cauză penală şi a falsificat o serie de acte procesuale.

Potrivit procuraturii, acţiunile de care este învinuit Morari au fost comise atât în interes personal, cât şi în interesul lui Plahotniuc, dar şi al altor persoane din anturajul acestuia, cu scopul de a-i proteja de implicare, în calitate de bănuiţi, în cauza penală privind frauda bancară şi de a obstrucţiona cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a dosarului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe