Visul penalilor: Slăbirea răspunderii infractorilor, dar cu sabia lui Damocles deasupra magistraţilor

Politicienii şi-ar dori să slăbească răspunderea infractorilor funcţionari publici, care în genere sunt demnitari, „pentru că nu mai prezintă interes”, însă, grijulii fiind, ar vrea să strângă răspunderea magistraţilor pentru ca aceştia să fie inhibaţi, a remarcat procurorul general Augustin Lazăr.
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr (Florin Chirilă / Epoch Times România)

Deşi modul de reglementare a răspunderii magistraţilor este la standardele europene, noi am vrea să descoperim ceva mai sus pentru că cineva s-a ofensat că a fost trimis în judecată şi ar dori o răspundere mai specială pentru oamenii legii, a atras atenţia, în cadrul unui interviu acordat TVR, procurorul general Augustin Lazăr.

"Dacă această discuţie (privind răspunderea magistraţilor - n.r.) ar veni în condiţii de linişte, poate că mai multă lume ar zice: hai să discutăm, să analizăm, dar dumneavoastră observaţi contextul în care se ridică această problemă? Ideea generală este aşa: hai să slăbim răspunderea infractorilor funcţionari publici, care în genere au funcţii şi sunt demnitari, pentru că nu mai prezintă interes, statul român poate funcţiona şi aşa, de exemplu, să nu răspundă penal până la 200.000 de lei, se gândeşte cineva. Însă, grijulii fiind, haideţi să strângem răspunderea magistraţilor pentru ca aceştia să fie inhibaţi (...)", a spus Augustin Lazăr.

Procurorul general a explicat, că în ciuda discuţiilor din spaţiul public, modul de reglementare a răspunderii magistraţilor în România este la standardele europene.

"Imputabilitatea achitărilor şi restituirilor face obiectul unei evaluări separate a unei structuri specializate a Ministerului Public, care este serviciu de îndrumare şi control. Tocmai în acest stadiu suntem acum, toate achitările la toate direcţiile şi secţiile operative ale Ministerului Public sunt sub lupa colegilor noştri. Modul de reglementare a răspunderii magistraţilor în România este (...) la standardele europene pentru răspunderea magistraţilor. Atunci când au fost realizate legile noastre, legea de organizare, legea privind statutul magistraţilor, ea a fost inspirată din modelele occidentale ale colegilor noştri", a declarat Augustin Lazăr, citat de Agerpres.

În acelaşi timp, procurorul general a amintit că, pentru erorile judiciare, Constituţia României prevede că statul răspunde patrimonial.

"Constituţia României prevede foarte clar că statul răspunde patrimonial pentru situaţii de erori judiciare, fără ca aceasta să înlăture răspunderea magistratului care a acţionat cu culpă sau rea credinţă, lucrurile sunt foarte simple, dar aceasta există de ani de zile în cultura occidentală. Noi am vrea să descoperim ceva mai sus decât standardele europene la care am aderat pentru că cineva s-a ofensat că a fost trimis în judecată şi ar dori o răspundere mai specială pentru magistraţi", a subliniat Augustin Lazăr.

Întrebat cine îi verifică şi îi poate sancţiona pe magistraţi pe latură penală, procurorul general a replicat că standardele sunt aceleaşi pentru oricine.

"Nu mai puţin de 16 magistraţi, şapte judecători şi nouă procurori, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni. Nu există nicio diferenţiere, oricine a comis o faptă prevăzută de legea penală, standardele sunt aceleaşi. Sigur că cei cărora li se aplică legea penală ar dori o altfel de răspundere. Aşa ceva nu e posibil, adică să pui sabia lui Damocles deasupra unui magistrat judecător să îi spui că de fiecare dată când va greşi în dosar, şi va greşi omeneşte, îi va lua casa sau îi va lua gâtul sau cine ar mai sta să mai judece în condiţiile acestea. Modelul românesc nu este inedit şi nici nu va fi inedit pentru că noi trăim în Europa, noi am luat modelul occidental, al culturii occidentale şi la fel este peste tot", a precizat Augustin Lazăr.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne